Ne nastem cu talentul si murim cu speranta.

   "A iubi libertatea inseamna a-i iubi pe ceilalti,a iubi puterea inseamna a ne iubi pe noi insine" 
                                                                                                                     W.Hazlitt




  Libertate si putere.... - asta sunt EU.Asa sunt azi,asa m-a faurit viata si lumea mea pana acum.Poate uneori prea libera,dar... nu am frau,zboara mintea,zbor eu... zbor ca vantul cand intr-o parte,cand in alta.Ne maturizam cu fiecare zi,ne transformam in femei,ca mamele noastre si devenim din ce in ce mai reale,si ne dam seama ca fara puterea din noi se prabuseste lumea.Si atunci ma intreb : Oare exista viata in bratele liberatii si ale puterii? Poate cedam uneori,ne transformam in cele mai jalnice fiinte,da,poate puterea dispare,insa libertatea ramane cu tine,te trezesti dimineata si nu stii ce sa faci,iti dai seama ca esti atat de libera incat poti sa faci orice,iti dai seama ca libertatea ta e condamnare.alteori te intrebi e libertate sau singuratate?
   Stau prabusita in ganduri,si incerc sa inteleg unde gresesc? Incerc sa inteleg sunt eu de vina sau celalalt? Si Doamne,ma macina ca ma condam mereu... ma ucide ca ma simt eu vinovata cand ceva nu merge,si incerc sa ma perfectionez in fiecare zi,si ajung la concluzia,ca ei sunt tampiti.Sunt atat de obosita,ca Doamne,daca ar disparea nevoia de barbati,m-as simti mai bine.
   Si parca crestem,si parca mai multa minte avem,si parca ar trebui sa fie altfel,dar e aceeasi,sau eu aleg asa,sau asa e destinul.Si mai e acest trecut,la care tot renunt,si tot mi se intoarce,si tot ramane ca o rana,si doare... doare mult... incat uneori ma mir ca mai incape atata in el.Nu cersesc mila nimanui,ci doar incerc sa-mi autentific existenta.Fiecare avem un trecut,si a fiecare ne pare ca la noi e cel mai dureros,dar sincer la tot ce am simtit pana acum,daca as deschide sufletul..... daca.... prefer insa sa ramana tot in viata mea secreta.
   Si astazi sunt furioasa,m-a iritat cineva la nebunie,un barbat,ma oboseste,ma complica...vreau sa scriu ce simt,dar nu gasesc cuvinte.Sunt libera sa aleg,dar nu am ce sa aleg,am doar puterea sa mai trec peste cineva.Sunt furioasa,ca barbatul uita sa fie barbat si sunt furioasa ca ei nu-si dau seama de acest lucru,cersesti din atentia lor de parca altceva nu ai avea ce face,si bat-o vina daca atentia nu ti-o da,elimentarul,ce naiba sa mai astepti de la aceasta fiinta de gen masculin?Ce naiba toti te vor in patul lor ca disperatii,de parca tu nu vrei? Dar vor si femei educate si sa le-o traga din prima seara!Tampiti! De parca asta e esentialul... da conteaza... dar daca nu e atentie si afectiune dispare tot.Chiar tindeti sa aratati asta din prima discutie?Sunteti penibili,azi va urasc ca va place sa fiti fiinte de gen masculin.


 P.S. Am o relatie cu mine insumi,de aproape douazeci si patru de ani,imi pare rau,dar  ma iubesc mai mult decat pe restul.?Nu va agitati prea mult.Ne nastem cu talentul de a cuceri lumea si murim cu speranta ca in ultima clipa ne va tine cineva o lumanare aprinsa la capatai.

Barbatul de neuitat...

   "La urma urmei,ce e fericirea?Dragoste,se spune.Dar dragostea nu a adus si nu va aduce vreodata fericirea.Dimpotriva,nu e decat neliniste,un camp de lupta,nopti nedormite,cand ne intrebam daca e bine ce facem.Adevarata dragoste este plamadita din extaz si agonie."
                                                                                              Paulo Coelho




   Tulburata,obosita si poate putin trista.Obosita de ganduri,amagesc tot ce e in jur,fug de mine si de lume si ma afund in somul linistit,un somn fara de vise,un somn fara de sperante,un somn fara de nimic.Alerg toata ziua si duc discutii neincetate cu lumea,si uneori am senzatia ca sunt o lasa,sunt... pentru ca evit trecutul ce poate inca ma macina,un trecut ce e al meu,un trecut ce e al nostru.
    Suntem mai naivi ca copii,suntem mai prosti ca restul,suntem doi tampiti cu mandrii divine.Suntem aiurea,adesea rad de noi,rad de tine.Ma mir in fiece zi de puterea mea,de a trece peste tot,de puterea mea de a nu te mai iubi,...... de fapt.... Tu crezi c-a fost iubire-adevarata? - Eu cred c-a fost o scurta nebunie..... A fost o simpla amagire....O simpla iubire,sau.... o simpa pierdere de timp.Am mai completat din timpul nostru liber.
   Cu cat trece timpul,imi dau seama ca nu am pierdut nimic,ca ce mi-ai dat tu,maine poate sa-mi dea si altul,iar cel mai trist e ca nu am pentru ce sa ma intorc inapoi... straniu.. iti imaginezi? nu am nici un motiv ca sa ma intorc inapoi.... de-as fi in locul tau,m-as simti aiurea... Poate as fi eu proasta,dar tu esti boul care nu a putut da elimentarul unei femei.
   Si nu incetez sa minunez de prostia unor barbati,de ce ei nu inteleg un lucru - ca sa fii de neuitat in viata unei femei,tre sa fii un barbat adevarat.Si acum,toti barbati o sa strige la mine ce inseamna "barbat adevarat"! In primu rand barbatul tre sa fie educat,foarte mult conteaza atitudinea,respectul si intelegerea.Barbatul tre sa stie sa respecte o femeie,apoi tre sa stii cum sa o curtezi,cu cuvinte frumoase,vorbe dulci si soapte fierbinti,iar apoi tre sa stii sa o satisfaci in pat,si atat.Neavad calitatile : "educatie " si "respect",cat de bun nu ai fi in pat femeia renunta... Am avut parte sa cunosc un astfel de barbat,si ... sincer,e unicul barbat fata de care atractia mea nu dispare niciodata,e singurul barbat care imi trezeste numai din priviri pasiunea si ardoarea trupului,e singurul barbat pe care doar il vad si vreau sa-l sarut... are pasiunea si atractia in priviri.. si poate nu e dragoste adevarata,dar e "barbatul de neuitat din viata mea" .E barbatul meu educat,e barbatul care exista si  care orice femeie ar vrea sa-l cunoasca in viata ei.
  Dar.. sa nu va mai critic,dragii mei,pentru ca va iubesc,pentru ca voi imi dati puterea sa fiu asa cum sunt,imi dati puterea sa fiu mai feminina,sa fiu mai senzuala,sa fiu mai iubitoare,sa fiu mai rea,voi imi dati puterea sa fac din mine,o FEMEIE IDEALA.
   Uneori ma gandesc,ce va fi mai departe? Oare nu am gresit de prea multe ori? Oare am facut alegerea corecta,cand am lasat un trecut,am lasat un barbat,care putea sa-mi fie sot,am lasat multe relatii.... Cat de mult ma urasc uneori,si cat regret unele lucruri...... Regret lucruri fata de un singur barbat din viata mea,acel care mi-a dat viata... Si Doamne.. cu cat trece timpul,cu atat ma chinui mai mult.... Imi dau seama ca eram copil si nu stiam ce vorbesc si ce fac,dar nu pot sa imi iert,ce i-am spus,si ce am facut cu doar 2 luni inainte de moartea lui...... Iata din cauza cui as putea suferi o viata intreaga,pentru barbatul care mi-a dat viata... restul.... sau doar mici senzatii...... 
   Nu stiu ce sa scriu... nu stiu ce sa fac... Si uneori imi pare,ca anume nu stiu ce sa fac cu viata mea... nu stiu,de unde sa mai strang putere,ca sa am rabdare,inca putin pana la realizarea marelor mele vise... e doar putin .... 


  P.S.Sunt vise care devin realitate... sunt oameni,care vin si trec....sunt zile cand mor si traiesc... sunt zile cand doar imi vreau barbatul meu.... "barbatul meu de neuitat".... 

Izolarea

    "Singuratatea,chiar izolarea de lume uneori iti da sentimentul de libertate,de siguranta,de liniste"
                                                                                                                      Victor Duta




   Sunt prea agitata,prea tulburata si prea enervanta.Sunt furioasa pe mine si sunt furioasa pe cei,care incearca sa-mi explice de ce sunt asa.Sunt furioasa pe cei,care incearca sa ma trateze ca pe un om nebun si singuratic.Sunt furioasa ca asa si sunt,sunt furioasa ca asa am ajuns  si asa imi place sa traiesc.Sunt furioasa,pe cei care ma stiu de ani,si care incearca sa-mi explice ceva in ce nici ei nu cred.Sunt furioasa azi,maine poate imi revin.




    Dantuie libertatea in mine,dantuie indiferenta si singuratatea.Devenim prea liberi spre a ne mai supune cuiva.Devenim prea izolati.Devenim prea egoisti.Construim in jurul nostru ziduri,pentru a ne apara de tot ce a durut o data,ne indragostim in singuratatea noastra,si ajungem sa credem ca e cea mai fidela concubina.Devenim nonconformisti si libertatea curge prin venele noastre.



   Ma trezesc in fiecare zi,in singuratatea mea,si Doamne,ce satisfactie am!si recunosc,prezenta cuiva in patul meu de dimineata,ma poate irita,nu intotdeauna.Uneori vreau sa ma trezesc in lumea mea,alteori in lumea altcuiva.Eu decid.Sunt plina de mine,am tot timpul din lume,doar pentru mine,doar pentru visele mele si doar pentru sperantele mele.Foarte greu accept pe cineva in viata mea,doar daca imi respecta libertatea.Poate unii ma condamna,ma judeca pentru felul cum gandesc si felul cum traiesc,si ca nu vreau sa accept lucrurile asa cum sunt,ma acuza de nebunie si copilarism.Nu ma sunt un copil,imi dau seama de multe,dar senzatiile si ratiunea mea,vor sa ma pastreze acolo unde sunt,acolo unde ma simt EU.Asa cum sunt eu,fana cafelei si a tigarii,fana tatuajelor si fana nebuniei,asta e lumea mea,si nu vreau sa ma schimb.Sa fumez cand vreau,sa beau cand vreau,sa strig cand vreau,sa rad cand vreau,sa fac dragoste cand vreau,poate pare imatur,dar nu vreau sa pun o masca si sa dispar,eu cea care sunt,pentru cea care trebuie sa fie.Nu am limite in existenta mea,sunt cine vreau si cand vreau.E lumea mea si nu vreau sa o schimb.


   Nu ma schimb nici pentru El,El trebuie sa fie asa cum sunt eu  libertin si nonconformist.Poate,tre sa schimb lumea mea,poate tre sa ma tina cineva in frau,poate imi trebuie cineva cu mai putina nebunie,dar oare as rezista ????? 




   Sunt lumi diferite,unii mai liberi,altii mai putini liberi,insa trecutul ne invata cum sa fim.Trecutul,amintirea de tot ce a fost ne da aripi pentru a zbura spre stele.Si fiecare are steaua lui norocoasa.Pentru fiecare exista o lume in care vor fi doar ei doi.


   P.S.Oamenii frumosi sunt ca elefantii,toata lumea ii admira,insa nimeni nu se incumeta sa ii ia acasa.


    
    

Cine sunt Eu?

 "Nu sunt ce par a fi-
   Nu sunt
   Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!...
   Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,
   Sau prea curand,
   Sau poate prea tarziu...
   M-am resemnat,ca orice bun crestin,
   Si n-am ramas decat... Cel care sunt!"
                                                        Ion Minulescu




  Cine sunt Eu? - Femeie.Femeie nebuna,care ratacesc noptile prin ganduri si vise,doar pentru a regasi drumul eului.Povara eului mi-e suficienta,nu mai am nevoie de nimic.
  Cine sunt eu? -Femeie.Femeie,un nume care il port cu deosebita mandrie.Imi place cum suna si imi place sa-mi traiesc numele din plin.Numele de Femeie si numele Victoria,nume de invingatoare,simt ca ma caracterizeaza suta la suta,si ma simt obligata sa nu-l tradez,e pacat sa ratez,purtand nume de victorie.Nu pot sa cred ca voi ajunge la 50 de ani,si nu voi realiza macar jumatate din ce imi doresc,si sincer daca as ajunge la aceasta varsta si nu as avea nimic,m-as simti cel mai ratat om,si pur si simplu m-as sinucide,ca nu as suporta povara propriei esuari.


  "Ce ai vrea sa te faci cand o sa fii mare?" - o intrebare ce in copilarie ne este adresata de parinti,bunici,rude sau de alti prieteni ai familiei.Si aici deja fiecare copil cu imaginatia sa,tin minte bine ca sora mea in fiecare zi isi dorea ceva nou,azi vroia sa fie doctor,maine pianist,poimaine cosmonaut ,ea era asa,un pic mai baietoasa de fire,Eu insa,mi-e si rusine sa spun,intotdeauna spuneam ca vreau sa fiu femeie casnica,ca o sa ma marit cu un francez si sigur ca o sa traiesc in Franta,si toti radeau,ca eu nu voiam sa devin nimic,scopul meu era sa fiu casnica,dar sa traiesc in Paris.Straniu sau nu,si acum vreau sa vad Parisul,insa nu vreau un barbat francez si nici sa fiu femeie casnica.In sinea ei,cred ca mama,intotdeauna a sperat ca o sa cresc si o sa-mi schimb parerile,paradoxal sau nu,mi le-am schimbat.


   Acum,fiind deja destul de matura,ma intreb : oare de ce nu am vrut sa devin cineva cand eram mica?De ce imi doream sa fiu casnica? De ce nu eram ca toti copiii,sa spun ca vreau sa fiu vanzatoare,doctorita,sau orice altceva?De ce visez Parisul de la 3 ani? - Probabil eram visatoare de mica,visatoare si pe neintelesul tuturor.Din ce imi amintesc,pot sa spun ca eram cam rafinata de mica,cochetam cu oglinda in fiecare zi,imi parea ca sunt frumoasa,incaltam pantofii mamei si imi placea sa ma fac mare doamna,pan intr-o zi cand am rupt tocul la pantofi si i-am ascuns in dulap,m-am facut ca nu stiu nimic,cand i-a gasit mama mai tarziu.Asa mai feminina de mica,cum eram,faceam nebunii cu duiumul.Eram un copil simplu,insa dificil,era tare incapatana de mica,mi-amintesc ca cand mergeam cu sora pe drum,daca nu imi dadea mana,ma opream din mers si nu ma mai miscam pana nu ma lua iar de mana.Eram dificila si imi placea sa fiu autoritara,poate am ramas asa si acum,poate putin mai complicata.


   Adesea sunt judecata,de sora de mama si poate din unii din prieteni,refuz sa ascult critici la adresa mea,nu ca as fi o exceptie,dar straile pe care le-am avut,nu le-a simtit nici unul din ei,poate au simtit,dar cred ca nu asa profund ca mine,nu....,acum eu o sa ma contrazic afirm ca au trecut,poate si prin mai mult greu,insa fiecare sufelet trece prin el lucrurile altfel,deaceea refuz categoric criticile. Cum pot sa-i explic unui om ce e singuratatea,daca nu a simti-o niciodata? Cum pot sa-i explic unui om insomniile,daca el nu le-a avut niciodata? Cum pot sa-i explic unui om,durerea care o ai in mometul cand nu ai familia alaturi,daca nu ai trecut prin asta? Cum pot sa-i explic unui om ce inseamna Craciunul sau Anul Nou in singuratate,cand el sta cu familia la masa? Cum pot sa-i explic unui om suferinta din iubire,cand el a avut-o alaturi intotdeauna? Cum pot sa-i explic unui om ce inseamna sa stai de ziua ta singur,cand la ziua lui canta lautarii? Cum pot sa-i explic unui om dorul de mama,cand mama lui e acasa? Cum pot sa-i explic unui om dorul de tata,dorul de umarul barbatuui care vesnic te iubeste,unui om care sta cu tatal lui la masa,dar eu il plang pe al meu la cimitir? Cum pot sa explic nevroza,depresia si singuratatea din lucruri,cand e nu a simtit-o niciodata? Cum poti sa-i explici unui om cum e cand te lasa barbatul,pe care il iubesti mai mult ca viata,cand el nu a simtit asta niciodata? Si acum..... adunand cele enumerate intr-un singur suflet,cum pot sa rezist singura la toate?Cum sa nu-mi fie indiferenta viata?Oare poate cineva intelege ce simti cand nu poti sa dormi? Da... ma intelege doar un om,care a trait insomniile.si cat e de ucigatoare senzatia... Si cum spunea E.Cioran "Deosebirea dintre iad si rai nu poate fi decat aceasta : in rai poti dormi cand vrei,in iad niciodata.N-a pedepsit Dumnezeu pe om luandu-i somnul si dandu-i cunoasterea?Este imposibil sa iubesti viata atunci cand nu poti dormi." 
  Sunt sigura ca si Cioran a suferit de insomnii,un om care doarme bine,niciodata nu ar fi descris atat de real insomnia.Sunt senzatii uneori de nedescris,vrei sa dormi si nu poti,esti deja prea obosit,cearcanele iti "infrumuseteaza"ochii,te simtit atat de ratat,incat ai da orice numai ca sa dormi,caci cum spunea H.de Balzac "Nu exista durere pe care somnul sa n-o poata invinge." 


   Adolescenta a fost dificila pentru mine,ratari in dragoste,conflicte in familie,recunosc eram si eu dificila,dar nici ei nu ma intelegeau si inca multe alte prostii,de care prefer sa nu va spun,prostii de copii,nu legate de barbati,dar de familie.sunt lucruri,care nu se spun niciodata,care raman in familie,raman acolo,in inima mamei,care te iarta intotdeauna,pentru ca esti copilul ei.


  Cine sunt azi? - Deja Femeie.Femeie puternica,frumoasa,increzuta si neinteleasa.Nu ma laud,ma descriu asa cum ma vad eu.Recunosc ca pentru unii nu sunt asa,unii ma considera frumoasa,altii mai putin frumoasa,unii ma iubesc,altii ma urasc,unii ma respecta,altii ma scuipa,dar sunt asa cum sunt,ma iubesc asa cum sunt,chiar daca am multe pretentii asupra mea,pretenii care le stiu doar eu,si nu le va afla nimeni niciodata.


  Sunt libera,sunt singura si sunt in iubire.Uneori imi pare ca am fost facuta sa ma iubesc doar pe mine,si sa traiesc doar pentru mine.E egoism? - Poate.. Insa,nici un barbat inca nu m-a iubit cum ma iubesc eu,au fost barbati care m-au iubit,insa nu suficient,daca ma iubeau cum ma iubesc eu,nu mai plecau de langa mine niciodata si avea sa simt aceasta iubire.Imi place singuratatea mea,imi place sa o numesc si libertate,m-am obisnuit in ea,si aici ma regasesc,in scris,in singuratatea mea,in iubirea mea.Si cred ca cu adevarat imi iubesc familia,chiar daca le arat de multe ori egoismul,insa fata de unele suflete nu mi-am aratat niciodata egoismul.. sunt pisicile mele,care le iubesc la nebunie,fiindca ele au fost mereu langa mine si mi-au alinat durerea,poate am fost si cu ele egoiste,dar bine ca nu pot vorbi.


  In toata singuratatea,am si prieteni la care tin,si stiu ca si si ei ma iubesc.O prietena mi-a dedicat o data un citat frumos al V.Woolf "Uneori mi se pare ca nu esti femeie,ci lumina care cade pe flori."Poate m-a supraapreciat,insa si fara acest citat stiu ca ma iubeste si o iubesc si eu.


  M-am mai maturizat,am devenit mai rationala,si iubesc tot ce e in jurul meu,chiar daca ma refugiez adesea in lumea mea si in cei patru pereti ai mei,am invatat sa iubesc lumea,imi place sa descopar lumea si felul lor de a fi, felul lor de a comunica.




   Sunt o zapacita,o nebuna si o proasta.Da.... recunosc,de multe ori sunt proasta,dar e doar din iubire,fata de barbatii mei iubiti.




P.S.Un prieten mi-a spus o data cand eram suparata" Nu mai fi suparata,porti nume de Victorie,si sa stii ca o sa invingi in toate". Cred ca avea dreptate.....
   

fidela idiotismului...

   "Un om care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata nu va incerca sa dovedeasca nimic;nici sfintenia,nici bunatatea,nici puterea sa.De aceea oamenii de acest calibru traiesc mai degraba in izolare,dar atunci cand cerem exprimarea iubirii,s-ar putea sa-i intalnim,iar intalnirea cu ei ne poate schimba viata."O.Paler




  Mi-am permis sa ma regasesc in acest citat,in primul rand pentru ca il admir pe O.Paler,si in al doilea rand pentru ca asa ma simt azi,in aceste cuvinte vad un sens si o explicatie la tot ce se inatampla.Nu incetez sa ma mir de prostia oamenilor,in special a barbatilor,si cat de greu mi-ar fi,dar trebuie sa recunosc,ca unii par a fi mai ieftini decat hainele pe care le poarta.Nu incetez sa ma minunez,ca cu unii din ei,e exclus sa vorbesti despre omenie si respect,pentru ca sunt difinitii total straine pentru ei.


  Undeva as putea sa judec,dar prefer sa ma consolez cu fraza "ca toti barbatii sunt ca copii",ca fac gesturi,la care nu se gandesc,ca lipsa de inspiratie nu face decat niste idioti din ei.Lipsa lor de maturitate,mai bine zis,ma face sa cred ca inca nu s-a nascut barbatul meu.


  Dupa parerea mea,un barbat care te iubeste iti demonstreaza acest lucru,dar nu face tot invers,nu isi pune mandria lui mai presus,nu lasa loc de indoieli si intrebari.Un barbat matur niciodata nu te va lasa sa pleci,daca te iubeste,nu te va jigni,va sti sa te trateze ca pe o regina,insa un barbat lipsit de maturitate face tot invers.  




   Circul facut de ei,e atat de ieftin,cuvintele aruncate in vant,cuvinte valoroase,dar spuse pe negandi-te,gesturi care tradeaza sufletul si gesturi care manifesteaza prostia.Ma minunez in fiecare zi de idiotismul unor barbati.Sunt baieti buni,de ce oare prefera sa se poarte ca porcii si sa ascunda adevarat lor barbatie.Sunt inca prea tineri si nu isi dau seama,ca ascunzandu-se dupa lucruri care nu-i caracterizeaza,devin caraghiozi,dar nu barbati.


   In fine... nu vreau sa va supar,barbatii mei iubiti.E doar un gand al zilei de ieri.Oricum va raman fidela... fidea idiotismului vostru,ca ce m-as face fara voi? As fi prea perfecta,nu ar avea cine sa ma faca,sa ma simt proasta uneori.


P.S. fidela pasiunii si iubirii..... fidela barbatului.... care urmeaza sa se nasca pentru mine.....

De ce iubesc barbatii...

   "Barbatii la care ne gandim se pot imparti in doua clase : barbatii care ar trebui sa ne placa,dar nu ne plac,si barbatii care nu au nici un motiv sa ne placa,dar ne plac"  Jerome K.Jerome
  
    De curand,am vizionat o emisune,cu o doamna de poveste,Carmen Tanase.Imi place aceasta femeie,o admir si am ascultat cu sufletul la gura,tot ce spunea dumneai,imi era interesant sa o cunosc altfel,decat  o vedeam la televizor.Insa cel mai mult mi-a placut,o fraza de a dumneai :"Nu am nevoie de un barbat care sa schimbe un bec sau sa bata un cui,asta pot sa o fac si singura."Intr-adevar,locuind singura,intr- casa mare,imi dau bine seama,ca suntem in stare,nu numai sa batem un cui sau sa schimbam un bec,ci sa facem mult mai mult din,asa-numitul,lucru al barbatilor.Si nu pot sa o contrazic,nicidecum,pe Carmen Tanase,noi  nu avem nevoie de barbati care sa ne faca aceste lucruri,da vrem ajutor in jurul casei din partea lor,dar cel mai mult,femeia doreste sa fie FEMEIE.


    Am cunoscut destui barbati,pe unii i-am avut ca iubiti,iar pe altii ca prieteni si nu stiu daca am experienta necesara sa vorbesc despre ei.Unii poate ma vor judeca,indiferent barbat sau femeie,insa stiu ca pot sa vorbesc,si nimeni nu ma poate impiedica sa scriu ceea ce simt,am tot dreptul.Uneori ma gandesc,ca multi din cei ce ma citesc,sau putinii care ma citesc,nu vor intelege mesajul meu,de fapt nu e un mesaj,e doar o parere,pe care o scriu,fiindca imi place sa scriu,asa ma regasesc.Recitind de multe ori cele scrise de mine,imi dau seama ca sunt poate prea directa,ca nu ma sfiesc sa vorbesc de tot ce simt si sa discut barbatul,sexul si dragostea cu atata libertate.Imi place sa scriu despre asta,fiindca stiu ca oricat de directa nu as fi,mintile voastre sunt mult mai perverse.
    Cu ceva timp in urma,o cunoscuta de a mea,a citit blogul meu,si m-a intrebat daca toate astea le scriu eu,si desigur nu am putut decat sa ii confirm,si ea mi-a spus ca e foarte trist ce scriu si parca as fi o femeie trecuta prin viata,care nu are nimic frumos in jurul ei si nu intelege de ce? Am putut doar sa-i spun ca scriu,doar atunci cand sunt suparata,trista,de asta e totul asa de trist.De fapt,trebuia sa ma uit adanc in sufletul meu,si sa vad e chiar asa? Nu stiu,de ce... si cum am ajuns la asa stari,dar oricum,de sunt obosita,iubesc tot ce e in jurul meu,dar nu intotdeauna.


    Recunosc,ca multe tristeti si dezamagiri,vin din partea barbatilor,dar asta e lectia vietii - prin asta trecem,prin asta invatam,prin asta ajungem la pamant si prin asta,mai tarziu ne ridicam.Cum,am scris si mai sus,am cunoscut destui barbati,ca prieteni,ca iubiti,si totusi o impresie despre barbati mi-am facut doar analizand iubitii mei,fiindca prietenul e prieten,si atat.Poate au fost prea multi,poate prea putini,oricum o viata intreaga o sa tot descoper barbatul,dar niciodata nu am sa uit ce mi-a spus un fost iubit : "tine minte,pentru toata viata,barbatii mereu sunt ca copii",si cred ca are dreptate,de fapt,sunt sigura ca are,la experienta care a avut-o in viata,cred ca mi-a spus adevarul.Intr-o oarecare masura,pot sa afirm ca toti barbatii sunt aceeasi.Aceeasi,deoarece,exact ca si noi,ei sunt in cautarea perfectului,ei iubesc femeile,ei se iubesc pe ei,ei vor atentie,ei vor grija,ei vor mangaiere,ei vor sa faca dragoste cu o singura persoana,de care sa nu se sature niciodata.


    Cred ca azi nu e cea mai resusita zi,ca sa vorbesc despre barbati,fiindca e mare nebunie in suflet.Nu stiu ce incerc sa imi explic astazi,nu stiu daca nu cumva caut o definitie pentru tot ce se intampla,caut o explicatie sau poate vreau doar sa fauresc barbatul din mintea mea.Am iubit nebuneste,am avut si prima dragoste,si a doua.... si a treia a fost,si acolo m-am limitat,mi-am promis ca nu ma mai indragostesc,dar cred ca am dat-o in bara,nu pot fara iubire,nu vreau sa traiesc fara iubire.Acei putini ani de singuratate,m-au imbatranit,era atat de trist si de jalnic sa traiesc fara sentimente,incat mi-am dat seama ca nu pot sa traiesc far ele si fara un barbat.


   Cum au fost,de fapt barbatii din viata mea? - identici,aproape.Nu m-au iubit toti,si nici eu nu i-am iubit pe toti,insa din fiecare am luat cate ceva,dupa fiecare,parca ma schimbam si continui sa ma schimb din ce in ce mai mult,de la o copila slaba si naiva,te transformi intr-o femeie puternica,dar la fel de proasta uneori.Frica de singuratate,m-a facut,de mult ori,sa ma arunc in unele brate,fara ca sa le iubesc,aceasta frica m-a facut sa ma amagesc ca iubesc,sa ma amagesc ca sunt fericita,sa ma amagesc ca traiesc,dar acum nu imi este frica de singuratate,mi-e frica de iubire,mi-e frica de paiune nebuna.Nu am regretat niciodata ce am facut,nu am regretat niciodata de nici un barbat din viata mea,fiindca fiecare mi-a dat o lectie,si un sut in fund ca sa tind spre perfectiune.Nu pot sa urasc barbatii,fiindca ei m-au facut sa ajung aici.Nu i-am judecat niciodata pe ei,ci doar pe mine,intotdeauna am cautat problema si vina in mine,de aceea in fiecare zi tindeam spre culmile unei femei perfecte.Ei m-au facut puternica,de la ei am invatat ca trebuie sa am incredere in mine,si pana la urma,am ajuns sa ma iubesc nebuneste,sa iubesc orice particica a trupului si a sufletului meu,si stiu ca pentru multi am fost prea buna.Ei nu au semanat la exterior niciodata,era toti diversi,care mai slab,care mai plin,care mai inalt,care mai scund,care blond,care brunet,era o variatie,dar tre sa recunosc ca unii din ei semanau foarte mmult la caracter,si cel mai nasol a fost cand am gasit pe cineva care seamana perfect cu mine,tre sa recunosc atunci mi-a fost cel mai greu.E greu sa lupti cu tine.
   Stiu ca nu toti m-au iubit,insa stiu ca toti m-au respectat,si asta inseamna mult mai mult pentru mine.M-am bucurat pentru fericirea fiecaruia,si cand mi-au cerut ajutor i-am ajutat,si cand le-am cerut,eu,lor,mi-au fost alaturi.E greu sa spun ce simt,e greu sa gasesc cuvinte,tocmai in aceasta perioada destul de dificila pentru mine.
   


   Barbatul,uneori imi da aripi.Si,Doamne,cat de greu e cand atractia,e mai presus ca ratiunea.Esti puternica,infrunti multe,dar sunt zile,cand vrei sa pui capul pe pieptul unui barbat si sa uiti de tot,sunt zile cand vrei doar sa te stranga cineva in brate,sa te mangaie pe crestet,si sa stii ca e doar langa tine.Si contrazic acum mii de barbati si femei,banii nu aduc fericirea,daca nu ai langa tine un suflet pereche.Tot dispare,atunci cand intelegerea si iubirea nu persista.


   Iubesc barbatul,pentru ca langa el ma simt femeie.Iubesc barbatul pentru ca el ma face sa ating culmile placerii,pentru ca el ma face sa ma simt iubita,protejata si fericita.Iubesc barbatul pentru ca ma strange in brate,pentru ca sunt a lui,pentru ca imi place sa ma simt a lui.Pentru ca barbatul meu,va fi cel mai bun,pentru ca atractia ramane nebuna si in timp,pentru ca el este jumatate din mine,pentru ca el ma iubeste,pentru ca el este al meu,si atat.Si strig acum... "STRANGE-MA IN BRATE"




   P.S Iubesc barbatul,pentru ca langa el ma simt femeie.


    

Amintirile si ziua de astazi...

     Agale merg prin vechiul nostru oras,ma plimb pe strazile vechi,care deja sunt "noi" si admir casutele  vechi,de fapt,unde si unde mai zaresti cate o cladire care a scapat de asa numita renovare.Acum tot se astupa sau se cladeste din nou,sau mai nou se renoveaza,insa trecutul si frumusetea lor dispar.Imi plac mult cladirile vechi,tot ce e legat de arhitectura de atunci,cand le privec am senzatia ca traiesc acel moment.Insa in Chisinaul nostru am o cladire favorita,e Muzeul de Arte Plastice si de cite ori trec pe acolo,parca primesc asa un soi de satisfactie si o doza de frmusete.Acum am observat ca renoveaza cladirea si mi-e frica ca o sa dispara frumusetea micului meu muzeu,aceea frumusete care m-a marcat pe mine.Am fost o singura data in acest muzeu,era atat de deosebit,dar in acelas timp si jalnic,jalnic deoarece timp de citeva ore nu am intalnit nici un vizitator.De fapt nu mezeul era jalnic,noi suntem jalnici,deoarece uitam sa apreciem trecutul,frumosul si arta.Sunt absolut sigura ca printre noi sunt mii si mii,care nu au vizitat micul meu muzeu niciodata sau macar Muzeul de Istorie.Evitam sa ne cunoastem trecutul,ci doar ne intereseaza prezentul si viitorul,tot ce e legat de bani si frumusetea exterioara : haine,pantofi,genti etc. As fi ipocrita,daca as spune ca nu ma intereseaza frumusetea exterioara,fiindca cei care ma cunosc stiu ca sunt obsedata de acest lucru,insa.... in mine mereu a trait un mic artist.




     Pe vremea liceului,citeam foarte mult,de fapt,si acum sunt obsedata de carti,dar atunci parca era totul altfel; dupa ore mergeam la biblioteca B.P.Hasdeu si acolo era lumea mea! Acolo intram in universul meu si stateam ore in sir,era lumea mea,a lui Eminescu,eram dependenta de el,de Veronica Micle si tot ce e legat de ei.Ma interesa orice detaliu,orice scris despre ei.Ore in sir citeam,faceam notite si xeroxuri.Si acum am acasa o mapa in care pastrez poeziile lor,scrisorile lor,articole din ziare vechi si diverse poze.Ei m-au inspirat mereu,de aceea uneori ma regaseam acolo... undeva,in lumea lor.




    Stau acum intr-o mica cafenea,beau o cafea si scriu.Simt privirile oamenilor,vad in ochii lor o reactie neadecvata,e ceva iesit din comun,am senzatia ca cred ca sunt o nebuna,care scrie tampenii.Se uita straniu la mine si chelnerita,deja de 3 ori mi-a schimbat scrumiera si vad ca se uita lung,dar nu imi pasa,fiindca azi m-a cuprins asa o inspiratie,o dorinta nebuna de a scrie,incat merg si in gand imi vin mii si mii de versuri si pentru o clipa vreau sa ma opresc si sa scriu.
    Mi-aduc bine aminte un moment,pe cand aveam vreo 15 ani si ma plimbam singura prin parc,aveam sufletul ratacit,ca si azi de altfel,si m-am asezat pe o banca,am vrut doar sa scriu,asa imi venise pe moment.Am scos un caietel si am inceput sa scriu,putin mai tarziu trec niste tipi pe langa mine si m-au luat in ras,in urma lor se auzeau doar cuvintele "uite mai pe asta o apucat-o inspiratia".Sincer mi-a fost mila de ei,erau doar niste ratati,care stiu sigur ca nu au citit macar o carte in viata lor,dar dupa cum suntem noi,nu m-am mirat.E o lume a noastra,plina de istorii,de iubire si deznadejde,dar care uita sa admire ceva ce vine din interior.




    De cateva zileam o stare,care simt ca ma ucide.Ma doare sufletul tot mai mult,dar stiu ca nu mai sunt un copil si nici nu plang,si nici isterie nu fac.Simt ca e doar un fel de depresie tomnatica.Si aceasta depresie tomnatica ma duce intr-o ratacire,ratacire de sine si de lume.


    De cateva zile merg alene pe strazi,nu ma grabesc niciodata nicaieri,fiindca nu am unde... merg pe strazi,cu ochelarii pe ochi si privesc lumea,care e toata atat de diferita;o privesc si o critic,o compar si parca fac o caracterizare fiecarui om,auzind doar vibratiile cuvintelor.
   Azi traversam parcul,cu pasi mici si greoi,parca as fi fost unica in lume.Mergand agale auzeam franturi de fraze.Pe o banca stateau doua fete si doar se auzea "cum sa vina el la patru dimineata la mine?",pe alta banca doi se sarutau,iar pe alta tot doua fete discutau despre barbati.Mi-e interesanta lumea lor si mergand cu ochelarii pe ochi aveam senzatia ca ei nu ma vad;imi place sa merg si sa visez,sa vad lumea si in mintea mea sa le fac scenariu vietii,un scenariu poate diferit de viata lor,dar in gandul meu ei sunt asa cum ratiunea si sufletul meu ii caldeste.




   Pe an ce trece,imi dau seama ca fiecare toamna e din ce in ce mai grea pentru mine.Domina un soi de depresie,un soi de ratacire sufleteasca si singuratate,de care,constientizez,ca nu vreau sa ma debarasez.E parca un moment in care ma retrag de oameni si traiesc in lumea mea,plina de iubire,sperante,dezamagiri si iluzii frumoase.Si imi dau seama ca oricat de trist mi-ar fi in suflet,nu ma pot debarasa de sentimentul iubirii.Nu pot,fiindca nu vreau.
   Ador sentimentul iubirii,chiar daca de multe ori nu a fost reciproc,el imi creeaza o lume in care parca nu sunt eu.Cu cat inaintez in varsta,imi da seama ca si iubirea is are varsta ei.De la momentul primului sarut,a primului asternut si al primei dezamagiri,ajungem la momentul primei puteri;ajungem la un moment in care iubirea din noi creste,nu mai e la fel de copilaroasa,da... iubirea isi are mereu jocul ei,bazele ei identice in orice inceput.Cu anii realizez ca iubirea e atat de diferita,ca oricat as trai tot nu as cunoaste-o.De la plansul din adolescenta,am ajuns la momentul ratiunii,chiar de iubesc,nu pot sa mai plang ca un copil,am realizat ca nu schimb nimic prin asta,am realizat ca unele sentimente le poti controla,dar nu si pasiunea nebuna,care apare fara a-ti da seama.
    De la o fetita rusinoasa,care se teme sa se dezbrace in fata unui barbat,care se deranjeaza ca are burtica,celulita,sanii diferiti sau fundul nu stiu cum,ajungi la o femeie salbatica,cu o pasiune animalica,cu o libertate de a face dragoste,o libertate in fata uni barbat,pe care nu ai fi crezut niciodata s-o traiesti.Sa nu te sfiesti sa-i spui unui barbat ca-l vrei,sa nu te sfiesti sa-l dezbraci,sa-l atingi,sa-l saruti si sa-l ai... tu pe el,nu el pe tine.Ajungi la un moment,in care privesti lucrurile altfel, si iubirea,si barbatul si viata ta.






    Ne transformam in femei,in femei ca mamele noastre,apoi la randul nostru devenim mame si sotii.Rolul unei femei in lume e unic - ne nastem,ca sa dam nastere! Si prin acest lucru imi permit sa afirm ca suntem geniale!


    
    Si iata... de la o simpla arhitectura,o simpla plimbare am ajuns departe... de ce? Fiindca intreaga noastra viata e o arta,arta sufletul,.... arta omenirii e in fiecare lucru pe care il facem,trebuie doar sa gasim in noi micul artist si sa faurim lumea frumosului.




   Si bat-o vina de toamna.... m-am facut prea filosoafa.... Oricum iubesc viata,barbatii si toamna.... la nebunie!