Izolarea

    "Singuratatea,chiar izolarea de lume uneori iti da sentimentul de libertate,de siguranta,de liniste"
                                                                                                                      Victor Duta




   Sunt prea agitata,prea tulburata si prea enervanta.Sunt furioasa pe mine si sunt furioasa pe cei,care incearca sa-mi explice de ce sunt asa.Sunt furioasa pe cei,care incearca sa ma trateze ca pe un om nebun si singuratic.Sunt furioasa ca asa si sunt,sunt furioasa ca asa am ajuns  si asa imi place sa traiesc.Sunt furioasa,pe cei care ma stiu de ani,si care incearca sa-mi explice ceva in ce nici ei nu cred.Sunt furioasa azi,maine poate imi revin.




    Dantuie libertatea in mine,dantuie indiferenta si singuratatea.Devenim prea liberi spre a ne mai supune cuiva.Devenim prea izolati.Devenim prea egoisti.Construim in jurul nostru ziduri,pentru a ne apara de tot ce a durut o data,ne indragostim in singuratatea noastra,si ajungem sa credem ca e cea mai fidela concubina.Devenim nonconformisti si libertatea curge prin venele noastre.



   Ma trezesc in fiecare zi,in singuratatea mea,si Doamne,ce satisfactie am!si recunosc,prezenta cuiva in patul meu de dimineata,ma poate irita,nu intotdeauna.Uneori vreau sa ma trezesc in lumea mea,alteori in lumea altcuiva.Eu decid.Sunt plina de mine,am tot timpul din lume,doar pentru mine,doar pentru visele mele si doar pentru sperantele mele.Foarte greu accept pe cineva in viata mea,doar daca imi respecta libertatea.Poate unii ma condamna,ma judeca pentru felul cum gandesc si felul cum traiesc,si ca nu vreau sa accept lucrurile asa cum sunt,ma acuza de nebunie si copilarism.Nu ma sunt un copil,imi dau seama de multe,dar senzatiile si ratiunea mea,vor sa ma pastreze acolo unde sunt,acolo unde ma simt EU.Asa cum sunt eu,fana cafelei si a tigarii,fana tatuajelor si fana nebuniei,asta e lumea mea,si nu vreau sa ma schimb.Sa fumez cand vreau,sa beau cand vreau,sa strig cand vreau,sa rad cand vreau,sa fac dragoste cand vreau,poate pare imatur,dar nu vreau sa pun o masca si sa dispar,eu cea care sunt,pentru cea care trebuie sa fie.Nu am limite in existenta mea,sunt cine vreau si cand vreau.E lumea mea si nu vreau sa o schimb.


   Nu ma schimb nici pentru El,El trebuie sa fie asa cum sunt eu  libertin si nonconformist.Poate,tre sa schimb lumea mea,poate tre sa ma tina cineva in frau,poate imi trebuie cineva cu mai putina nebunie,dar oare as rezista ????? 




   Sunt lumi diferite,unii mai liberi,altii mai putini liberi,insa trecutul ne invata cum sa fim.Trecutul,amintirea de tot ce a fost ne da aripi pentru a zbura spre stele.Si fiecare are steaua lui norocoasa.Pentru fiecare exista o lume in care vor fi doar ei doi.


   P.S.Oamenii frumosi sunt ca elefantii,toata lumea ii admira,insa nimeni nu se incumeta sa ii ia acasa.


    
    

Cine sunt Eu?

 "Nu sunt ce par a fi-
   Nu sunt
   Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!...
   Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,
   Sau prea curand,
   Sau poate prea tarziu...
   M-am resemnat,ca orice bun crestin,
   Si n-am ramas decat... Cel care sunt!"
                                                        Ion Minulescu




  Cine sunt Eu? - Femeie.Femeie nebuna,care ratacesc noptile prin ganduri si vise,doar pentru a regasi drumul eului.Povara eului mi-e suficienta,nu mai am nevoie de nimic.
  Cine sunt eu? -Femeie.Femeie,un nume care il port cu deosebita mandrie.Imi place cum suna si imi place sa-mi traiesc numele din plin.Numele de Femeie si numele Victoria,nume de invingatoare,simt ca ma caracterizeaza suta la suta,si ma simt obligata sa nu-l tradez,e pacat sa ratez,purtand nume de victorie.Nu pot sa cred ca voi ajunge la 50 de ani,si nu voi realiza macar jumatate din ce imi doresc,si sincer daca as ajunge la aceasta varsta si nu as avea nimic,m-as simti cel mai ratat om,si pur si simplu m-as sinucide,ca nu as suporta povara propriei esuari.


  "Ce ai vrea sa te faci cand o sa fii mare?" - o intrebare ce in copilarie ne este adresata de parinti,bunici,rude sau de alti prieteni ai familiei.Si aici deja fiecare copil cu imaginatia sa,tin minte bine ca sora mea in fiecare zi isi dorea ceva nou,azi vroia sa fie doctor,maine pianist,poimaine cosmonaut ,ea era asa,un pic mai baietoasa de fire,Eu insa,mi-e si rusine sa spun,intotdeauna spuneam ca vreau sa fiu femeie casnica,ca o sa ma marit cu un francez si sigur ca o sa traiesc in Franta,si toti radeau,ca eu nu voiam sa devin nimic,scopul meu era sa fiu casnica,dar sa traiesc in Paris.Straniu sau nu,si acum vreau sa vad Parisul,insa nu vreau un barbat francez si nici sa fiu femeie casnica.In sinea ei,cred ca mama,intotdeauna a sperat ca o sa cresc si o sa-mi schimb parerile,paradoxal sau nu,mi le-am schimbat.


   Acum,fiind deja destul de matura,ma intreb : oare de ce nu am vrut sa devin cineva cand eram mica?De ce imi doream sa fiu casnica? De ce nu eram ca toti copiii,sa spun ca vreau sa fiu vanzatoare,doctorita,sau orice altceva?De ce visez Parisul de la 3 ani? - Probabil eram visatoare de mica,visatoare si pe neintelesul tuturor.Din ce imi amintesc,pot sa spun ca eram cam rafinata de mica,cochetam cu oglinda in fiecare zi,imi parea ca sunt frumoasa,incaltam pantofii mamei si imi placea sa ma fac mare doamna,pan intr-o zi cand am rupt tocul la pantofi si i-am ascuns in dulap,m-am facut ca nu stiu nimic,cand i-a gasit mama mai tarziu.Asa mai feminina de mica,cum eram,faceam nebunii cu duiumul.Eram un copil simplu,insa dificil,era tare incapatana de mica,mi-amintesc ca cand mergeam cu sora pe drum,daca nu imi dadea mana,ma opream din mers si nu ma mai miscam pana nu ma lua iar de mana.Eram dificila si imi placea sa fiu autoritara,poate am ramas asa si acum,poate putin mai complicata.


   Adesea sunt judecata,de sora de mama si poate din unii din prieteni,refuz sa ascult critici la adresa mea,nu ca as fi o exceptie,dar straile pe care le-am avut,nu le-a simtit nici unul din ei,poate au simtit,dar cred ca nu asa profund ca mine,nu....,acum eu o sa ma contrazic afirm ca au trecut,poate si prin mai mult greu,insa fiecare sufelet trece prin el lucrurile altfel,deaceea refuz categoric criticile. Cum pot sa-i explic unui om ce e singuratatea,daca nu a simti-o niciodata? Cum pot sa-i explic unui om insomniile,daca el nu le-a avut niciodata? Cum pot sa-i explic unui om,durerea care o ai in mometul cand nu ai familia alaturi,daca nu ai trecut prin asta? Cum pot sa-i explic unui om ce inseamna Craciunul sau Anul Nou in singuratate,cand el sta cu familia la masa? Cum pot sa-i explic unui om suferinta din iubire,cand el a avut-o alaturi intotdeauna? Cum pot sa-i explic unui om ce inseamna sa stai de ziua ta singur,cand la ziua lui canta lautarii? Cum pot sa-i explic unui om dorul de mama,cand mama lui e acasa? Cum pot sa-i explic unui om dorul de tata,dorul de umarul barbatuui care vesnic te iubeste,unui om care sta cu tatal lui la masa,dar eu il plang pe al meu la cimitir? Cum pot sa explic nevroza,depresia si singuratatea din lucruri,cand e nu a simtit-o niciodata? Cum poti sa-i explici unui om cum e cand te lasa barbatul,pe care il iubesti mai mult ca viata,cand el nu a simtit asta niciodata? Si acum..... adunand cele enumerate intr-un singur suflet,cum pot sa rezist singura la toate?Cum sa nu-mi fie indiferenta viata?Oare poate cineva intelege ce simti cand nu poti sa dormi? Da... ma intelege doar un om,care a trait insomniile.si cat e de ucigatoare senzatia... Si cum spunea E.Cioran "Deosebirea dintre iad si rai nu poate fi decat aceasta : in rai poti dormi cand vrei,in iad niciodata.N-a pedepsit Dumnezeu pe om luandu-i somnul si dandu-i cunoasterea?Este imposibil sa iubesti viata atunci cand nu poti dormi." 
  Sunt sigura ca si Cioran a suferit de insomnii,un om care doarme bine,niciodata nu ar fi descris atat de real insomnia.Sunt senzatii uneori de nedescris,vrei sa dormi si nu poti,esti deja prea obosit,cearcanele iti "infrumuseteaza"ochii,te simtit atat de ratat,incat ai da orice numai ca sa dormi,caci cum spunea H.de Balzac "Nu exista durere pe care somnul sa n-o poata invinge." 


   Adolescenta a fost dificila pentru mine,ratari in dragoste,conflicte in familie,recunosc eram si eu dificila,dar nici ei nu ma intelegeau si inca multe alte prostii,de care prefer sa nu va spun,prostii de copii,nu legate de barbati,dar de familie.sunt lucruri,care nu se spun niciodata,care raman in familie,raman acolo,in inima mamei,care te iarta intotdeauna,pentru ca esti copilul ei.


  Cine sunt azi? - Deja Femeie.Femeie puternica,frumoasa,increzuta si neinteleasa.Nu ma laud,ma descriu asa cum ma vad eu.Recunosc ca pentru unii nu sunt asa,unii ma considera frumoasa,altii mai putin frumoasa,unii ma iubesc,altii ma urasc,unii ma respecta,altii ma scuipa,dar sunt asa cum sunt,ma iubesc asa cum sunt,chiar daca am multe pretentii asupra mea,pretenii care le stiu doar eu,si nu le va afla nimeni niciodata.


  Sunt libera,sunt singura si sunt in iubire.Uneori imi pare ca am fost facuta sa ma iubesc doar pe mine,si sa traiesc doar pentru mine.E egoism? - Poate.. Insa,nici un barbat inca nu m-a iubit cum ma iubesc eu,au fost barbati care m-au iubit,insa nu suficient,daca ma iubeau cum ma iubesc eu,nu mai plecau de langa mine niciodata si avea sa simt aceasta iubire.Imi place singuratatea mea,imi place sa o numesc si libertate,m-am obisnuit in ea,si aici ma regasesc,in scris,in singuratatea mea,in iubirea mea.Si cred ca cu adevarat imi iubesc familia,chiar daca le arat de multe ori egoismul,insa fata de unele suflete nu mi-am aratat niciodata egoismul.. sunt pisicile mele,care le iubesc la nebunie,fiindca ele au fost mereu langa mine si mi-au alinat durerea,poate am fost si cu ele egoiste,dar bine ca nu pot vorbi.


  In toata singuratatea,am si prieteni la care tin,si stiu ca si si ei ma iubesc.O prietena mi-a dedicat o data un citat frumos al V.Woolf "Uneori mi se pare ca nu esti femeie,ci lumina care cade pe flori."Poate m-a supraapreciat,insa si fara acest citat stiu ca ma iubeste si o iubesc si eu.


  M-am mai maturizat,am devenit mai rationala,si iubesc tot ce e in jurul meu,chiar daca ma refugiez adesea in lumea mea si in cei patru pereti ai mei,am invatat sa iubesc lumea,imi place sa descopar lumea si felul lor de a fi, felul lor de a comunica.




   Sunt o zapacita,o nebuna si o proasta.Da.... recunosc,de multe ori sunt proasta,dar e doar din iubire,fata de barbatii mei iubiti.




P.S.Un prieten mi-a spus o data cand eram suparata" Nu mai fi suparata,porti nume de Victorie,si sa stii ca o sa invingi in toate". Cred ca avea dreptate.....
   

fidela idiotismului...

   "Un om care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata nu va incerca sa dovedeasca nimic;nici sfintenia,nici bunatatea,nici puterea sa.De aceea oamenii de acest calibru traiesc mai degraba in izolare,dar atunci cand cerem exprimarea iubirii,s-ar putea sa-i intalnim,iar intalnirea cu ei ne poate schimba viata."O.Paler




  Mi-am permis sa ma regasesc in acest citat,in primul rand pentru ca il admir pe O.Paler,si in al doilea rand pentru ca asa ma simt azi,in aceste cuvinte vad un sens si o explicatie la tot ce se inatampla.Nu incetez sa ma mir de prostia oamenilor,in special a barbatilor,si cat de greu mi-ar fi,dar trebuie sa recunosc,ca unii par a fi mai ieftini decat hainele pe care le poarta.Nu incetez sa ma minunez,ca cu unii din ei,e exclus sa vorbesti despre omenie si respect,pentru ca sunt difinitii total straine pentru ei.


  Undeva as putea sa judec,dar prefer sa ma consolez cu fraza "ca toti barbatii sunt ca copii",ca fac gesturi,la care nu se gandesc,ca lipsa de inspiratie nu face decat niste idioti din ei.Lipsa lor de maturitate,mai bine zis,ma face sa cred ca inca nu s-a nascut barbatul meu.


  Dupa parerea mea,un barbat care te iubeste iti demonstreaza acest lucru,dar nu face tot invers,nu isi pune mandria lui mai presus,nu lasa loc de indoieli si intrebari.Un barbat matur niciodata nu te va lasa sa pleci,daca te iubeste,nu te va jigni,va sti sa te trateze ca pe o regina,insa un barbat lipsit de maturitate face tot invers.  




   Circul facut de ei,e atat de ieftin,cuvintele aruncate in vant,cuvinte valoroase,dar spuse pe negandi-te,gesturi care tradeaza sufletul si gesturi care manifesteaza prostia.Ma minunez in fiecare zi de idiotismul unor barbati.Sunt baieti buni,de ce oare prefera sa se poarte ca porcii si sa ascunda adevarat lor barbatie.Sunt inca prea tineri si nu isi dau seama,ca ascunzandu-se dupa lucruri care nu-i caracterizeaza,devin caraghiozi,dar nu barbati.


   In fine... nu vreau sa va supar,barbatii mei iubiti.E doar un gand al zilei de ieri.Oricum va raman fidela... fidea idiotismului vostru,ca ce m-as face fara voi? As fi prea perfecta,nu ar avea cine sa ma faca,sa ma simt proasta uneori.


P.S. fidela pasiunii si iubirii..... fidela barbatului.... care urmeaza sa se nasca pentru mine.....

De ce iubesc barbatii...

   "Barbatii la care ne gandim se pot imparti in doua clase : barbatii care ar trebui sa ne placa,dar nu ne plac,si barbatii care nu au nici un motiv sa ne placa,dar ne plac"  Jerome K.Jerome
  
    De curand,am vizionat o emisune,cu o doamna de poveste,Carmen Tanase.Imi place aceasta femeie,o admir si am ascultat cu sufletul la gura,tot ce spunea dumneai,imi era interesant sa o cunosc altfel,decat  o vedeam la televizor.Insa cel mai mult mi-a placut,o fraza de a dumneai :"Nu am nevoie de un barbat care sa schimbe un bec sau sa bata un cui,asta pot sa o fac si singura."Intr-adevar,locuind singura,intr- casa mare,imi dau bine seama,ca suntem in stare,nu numai sa batem un cui sau sa schimbam un bec,ci sa facem mult mai mult din,asa-numitul,lucru al barbatilor.Si nu pot sa o contrazic,nicidecum,pe Carmen Tanase,noi  nu avem nevoie de barbati care sa ne faca aceste lucruri,da vrem ajutor in jurul casei din partea lor,dar cel mai mult,femeia doreste sa fie FEMEIE.


    Am cunoscut destui barbati,pe unii i-am avut ca iubiti,iar pe altii ca prieteni si nu stiu daca am experienta necesara sa vorbesc despre ei.Unii poate ma vor judeca,indiferent barbat sau femeie,insa stiu ca pot sa vorbesc,si nimeni nu ma poate impiedica sa scriu ceea ce simt,am tot dreptul.Uneori ma gandesc,ca multi din cei ce ma citesc,sau putinii care ma citesc,nu vor intelege mesajul meu,de fapt nu e un mesaj,e doar o parere,pe care o scriu,fiindca imi place sa scriu,asa ma regasesc.Recitind de multe ori cele scrise de mine,imi dau seama ca sunt poate prea directa,ca nu ma sfiesc sa vorbesc de tot ce simt si sa discut barbatul,sexul si dragostea cu atata libertate.Imi place sa scriu despre asta,fiindca stiu ca oricat de directa nu as fi,mintile voastre sunt mult mai perverse.
    Cu ceva timp in urma,o cunoscuta de a mea,a citit blogul meu,si m-a intrebat daca toate astea le scriu eu,si desigur nu am putut decat sa ii confirm,si ea mi-a spus ca e foarte trist ce scriu si parca as fi o femeie trecuta prin viata,care nu are nimic frumos in jurul ei si nu intelege de ce? Am putut doar sa-i spun ca scriu,doar atunci cand sunt suparata,trista,de asta e totul asa de trist.De fapt,trebuia sa ma uit adanc in sufletul meu,si sa vad e chiar asa? Nu stiu,de ce... si cum am ajuns la asa stari,dar oricum,de sunt obosita,iubesc tot ce e in jurul meu,dar nu intotdeauna.


    Recunosc,ca multe tristeti si dezamagiri,vin din partea barbatilor,dar asta e lectia vietii - prin asta trecem,prin asta invatam,prin asta ajungem la pamant si prin asta,mai tarziu ne ridicam.Cum,am scris si mai sus,am cunoscut destui barbati,ca prieteni,ca iubiti,si totusi o impresie despre barbati mi-am facut doar analizand iubitii mei,fiindca prietenul e prieten,si atat.Poate au fost prea multi,poate prea putini,oricum o viata intreaga o sa tot descoper barbatul,dar niciodata nu am sa uit ce mi-a spus un fost iubit : "tine minte,pentru toata viata,barbatii mereu sunt ca copii",si cred ca are dreptate,de fapt,sunt sigura ca are,la experienta care a avut-o in viata,cred ca mi-a spus adevarul.Intr-o oarecare masura,pot sa afirm ca toti barbatii sunt aceeasi.Aceeasi,deoarece,exact ca si noi,ei sunt in cautarea perfectului,ei iubesc femeile,ei se iubesc pe ei,ei vor atentie,ei vor grija,ei vor mangaiere,ei vor sa faca dragoste cu o singura persoana,de care sa nu se sature niciodata.


    Cred ca azi nu e cea mai resusita zi,ca sa vorbesc despre barbati,fiindca e mare nebunie in suflet.Nu stiu ce incerc sa imi explic astazi,nu stiu daca nu cumva caut o definitie pentru tot ce se intampla,caut o explicatie sau poate vreau doar sa fauresc barbatul din mintea mea.Am iubit nebuneste,am avut si prima dragoste,si a doua.... si a treia a fost,si acolo m-am limitat,mi-am promis ca nu ma mai indragostesc,dar cred ca am dat-o in bara,nu pot fara iubire,nu vreau sa traiesc fara iubire.Acei putini ani de singuratate,m-au imbatranit,era atat de trist si de jalnic sa traiesc fara sentimente,incat mi-am dat seama ca nu pot sa traiesc far ele si fara un barbat.


   Cum au fost,de fapt barbatii din viata mea? - identici,aproape.Nu m-au iubit toti,si nici eu nu i-am iubit pe toti,insa din fiecare am luat cate ceva,dupa fiecare,parca ma schimbam si continui sa ma schimb din ce in ce mai mult,de la o copila slaba si naiva,te transformi intr-o femeie puternica,dar la fel de proasta uneori.Frica de singuratate,m-a facut,de mult ori,sa ma arunc in unele brate,fara ca sa le iubesc,aceasta frica m-a facut sa ma amagesc ca iubesc,sa ma amagesc ca sunt fericita,sa ma amagesc ca traiesc,dar acum nu imi este frica de singuratate,mi-e frica de iubire,mi-e frica de paiune nebuna.Nu am regretat niciodata ce am facut,nu am regretat niciodata de nici un barbat din viata mea,fiindca fiecare mi-a dat o lectie,si un sut in fund ca sa tind spre perfectiune.Nu pot sa urasc barbatii,fiindca ei m-au facut sa ajung aici.Nu i-am judecat niciodata pe ei,ci doar pe mine,intotdeauna am cautat problema si vina in mine,de aceea in fiecare zi tindeam spre culmile unei femei perfecte.Ei m-au facut puternica,de la ei am invatat ca trebuie sa am incredere in mine,si pana la urma,am ajuns sa ma iubesc nebuneste,sa iubesc orice particica a trupului si a sufletului meu,si stiu ca pentru multi am fost prea buna.Ei nu au semanat la exterior niciodata,era toti diversi,care mai slab,care mai plin,care mai inalt,care mai scund,care blond,care brunet,era o variatie,dar tre sa recunosc ca unii din ei semanau foarte mmult la caracter,si cel mai nasol a fost cand am gasit pe cineva care seamana perfect cu mine,tre sa recunosc atunci mi-a fost cel mai greu.E greu sa lupti cu tine.
   Stiu ca nu toti m-au iubit,insa stiu ca toti m-au respectat,si asta inseamna mult mai mult pentru mine.M-am bucurat pentru fericirea fiecaruia,si cand mi-au cerut ajutor i-am ajutat,si cand le-am cerut,eu,lor,mi-au fost alaturi.E greu sa spun ce simt,e greu sa gasesc cuvinte,tocmai in aceasta perioada destul de dificila pentru mine.
   


   Barbatul,uneori imi da aripi.Si,Doamne,cat de greu e cand atractia,e mai presus ca ratiunea.Esti puternica,infrunti multe,dar sunt zile,cand vrei sa pui capul pe pieptul unui barbat si sa uiti de tot,sunt zile cand vrei doar sa te stranga cineva in brate,sa te mangaie pe crestet,si sa stii ca e doar langa tine.Si contrazic acum mii de barbati si femei,banii nu aduc fericirea,daca nu ai langa tine un suflet pereche.Tot dispare,atunci cand intelegerea si iubirea nu persista.


   Iubesc barbatul,pentru ca langa el ma simt femeie.Iubesc barbatul pentru ca el ma face sa ating culmile placerii,pentru ca el ma face sa ma simt iubita,protejata si fericita.Iubesc barbatul pentru ca ma strange in brate,pentru ca sunt a lui,pentru ca imi place sa ma simt a lui.Pentru ca barbatul meu,va fi cel mai bun,pentru ca atractia ramane nebuna si in timp,pentru ca el este jumatate din mine,pentru ca el ma iubeste,pentru ca el este al meu,si atat.Si strig acum... "STRANGE-MA IN BRATE"




   P.S Iubesc barbatul,pentru ca langa el ma simt femeie.


    

Amintirile si ziua de astazi...

     Agale merg prin vechiul nostru oras,ma plimb pe strazile vechi,care deja sunt "noi" si admir casutele  vechi,de fapt,unde si unde mai zaresti cate o cladire care a scapat de asa numita renovare.Acum tot se astupa sau se cladeste din nou,sau mai nou se renoveaza,insa trecutul si frumusetea lor dispar.Imi plac mult cladirile vechi,tot ce e legat de arhitectura de atunci,cand le privec am senzatia ca traiesc acel moment.Insa in Chisinaul nostru am o cladire favorita,e Muzeul de Arte Plastice si de cite ori trec pe acolo,parca primesc asa un soi de satisfactie si o doza de frmusete.Acum am observat ca renoveaza cladirea si mi-e frica ca o sa dispara frumusetea micului meu muzeu,aceea frumusete care m-a marcat pe mine.Am fost o singura data in acest muzeu,era atat de deosebit,dar in acelas timp si jalnic,jalnic deoarece timp de citeva ore nu am intalnit nici un vizitator.De fapt nu mezeul era jalnic,noi suntem jalnici,deoarece uitam sa apreciem trecutul,frumosul si arta.Sunt absolut sigura ca printre noi sunt mii si mii,care nu au vizitat micul meu muzeu niciodata sau macar Muzeul de Istorie.Evitam sa ne cunoastem trecutul,ci doar ne intereseaza prezentul si viitorul,tot ce e legat de bani si frumusetea exterioara : haine,pantofi,genti etc. As fi ipocrita,daca as spune ca nu ma intereseaza frumusetea exterioara,fiindca cei care ma cunosc stiu ca sunt obsedata de acest lucru,insa.... in mine mereu a trait un mic artist.




     Pe vremea liceului,citeam foarte mult,de fapt,si acum sunt obsedata de carti,dar atunci parca era totul altfel; dupa ore mergeam la biblioteca B.P.Hasdeu si acolo era lumea mea! Acolo intram in universul meu si stateam ore in sir,era lumea mea,a lui Eminescu,eram dependenta de el,de Veronica Micle si tot ce e legat de ei.Ma interesa orice detaliu,orice scris despre ei.Ore in sir citeam,faceam notite si xeroxuri.Si acum am acasa o mapa in care pastrez poeziile lor,scrisorile lor,articole din ziare vechi si diverse poze.Ei m-au inspirat mereu,de aceea uneori ma regaseam acolo... undeva,in lumea lor.




    Stau acum intr-o mica cafenea,beau o cafea si scriu.Simt privirile oamenilor,vad in ochii lor o reactie neadecvata,e ceva iesit din comun,am senzatia ca cred ca sunt o nebuna,care scrie tampenii.Se uita straniu la mine si chelnerita,deja de 3 ori mi-a schimbat scrumiera si vad ca se uita lung,dar nu imi pasa,fiindca azi m-a cuprins asa o inspiratie,o dorinta nebuna de a scrie,incat merg si in gand imi vin mii si mii de versuri si pentru o clipa vreau sa ma opresc si sa scriu.
    Mi-aduc bine aminte un moment,pe cand aveam vreo 15 ani si ma plimbam singura prin parc,aveam sufletul ratacit,ca si azi de altfel,si m-am asezat pe o banca,am vrut doar sa scriu,asa imi venise pe moment.Am scos un caietel si am inceput sa scriu,putin mai tarziu trec niste tipi pe langa mine si m-au luat in ras,in urma lor se auzeau doar cuvintele "uite mai pe asta o apucat-o inspiratia".Sincer mi-a fost mila de ei,erau doar niste ratati,care stiu sigur ca nu au citit macar o carte in viata lor,dar dupa cum suntem noi,nu m-am mirat.E o lume a noastra,plina de istorii,de iubire si deznadejde,dar care uita sa admire ceva ce vine din interior.




    De cateva zileam o stare,care simt ca ma ucide.Ma doare sufletul tot mai mult,dar stiu ca nu mai sunt un copil si nici nu plang,si nici isterie nu fac.Simt ca e doar un fel de depresie tomnatica.Si aceasta depresie tomnatica ma duce intr-o ratacire,ratacire de sine si de lume.


    De cateva zile merg alene pe strazi,nu ma grabesc niciodata nicaieri,fiindca nu am unde... merg pe strazi,cu ochelarii pe ochi si privesc lumea,care e toata atat de diferita;o privesc si o critic,o compar si parca fac o caracterizare fiecarui om,auzind doar vibratiile cuvintelor.
   Azi traversam parcul,cu pasi mici si greoi,parca as fi fost unica in lume.Mergand agale auzeam franturi de fraze.Pe o banca stateau doua fete si doar se auzea "cum sa vina el la patru dimineata la mine?",pe alta banca doi se sarutau,iar pe alta tot doua fete discutau despre barbati.Mi-e interesanta lumea lor si mergand cu ochelarii pe ochi aveam senzatia ca ei nu ma vad;imi place sa merg si sa visez,sa vad lumea si in mintea mea sa le fac scenariu vietii,un scenariu poate diferit de viata lor,dar in gandul meu ei sunt asa cum ratiunea si sufletul meu ii caldeste.




   Pe an ce trece,imi dau seama ca fiecare toamna e din ce in ce mai grea pentru mine.Domina un soi de depresie,un soi de ratacire sufleteasca si singuratate,de care,constientizez,ca nu vreau sa ma debarasez.E parca un moment in care ma retrag de oameni si traiesc in lumea mea,plina de iubire,sperante,dezamagiri si iluzii frumoase.Si imi dau seama ca oricat de trist mi-ar fi in suflet,nu ma pot debarasa de sentimentul iubirii.Nu pot,fiindca nu vreau.
   Ador sentimentul iubirii,chiar daca de multe ori nu a fost reciproc,el imi creeaza o lume in care parca nu sunt eu.Cu cat inaintez in varsta,imi da seama ca si iubirea is are varsta ei.De la momentul primului sarut,a primului asternut si al primei dezamagiri,ajungem la momentul primei puteri;ajungem la un moment in care iubirea din noi creste,nu mai e la fel de copilaroasa,da... iubirea isi are mereu jocul ei,bazele ei identice in orice inceput.Cu anii realizez ca iubirea e atat de diferita,ca oricat as trai tot nu as cunoaste-o.De la plansul din adolescenta,am ajuns la momentul ratiunii,chiar de iubesc,nu pot sa mai plang ca un copil,am realizat ca nu schimb nimic prin asta,am realizat ca unele sentimente le poti controla,dar nu si pasiunea nebuna,care apare fara a-ti da seama.
    De la o fetita rusinoasa,care se teme sa se dezbrace in fata unui barbat,care se deranjeaza ca are burtica,celulita,sanii diferiti sau fundul nu stiu cum,ajungi la o femeie salbatica,cu o pasiune animalica,cu o libertate de a face dragoste,o libertate in fata uni barbat,pe care nu ai fi crezut niciodata s-o traiesti.Sa nu te sfiesti sa-i spui unui barbat ca-l vrei,sa nu te sfiesti sa-l dezbraci,sa-l atingi,sa-l saruti si sa-l ai... tu pe el,nu el pe tine.Ajungi la un moment,in care privesti lucrurile altfel, si iubirea,si barbatul si viata ta.






    Ne transformam in femei,in femei ca mamele noastre,apoi la randul nostru devenim mame si sotii.Rolul unei femei in lume e unic - ne nastem,ca sa dam nastere! Si prin acest lucru imi permit sa afirm ca suntem geniale!


    
    Si iata... de la o simpla arhitectura,o simpla plimbare am ajuns departe... de ce? Fiindca intreaga noastra viata e o arta,arta sufletul,.... arta omenirii e in fiecare lucru pe care il facem,trebuie doar sa gasim in noi micul artist si sa faurim lumea frumosului.




   Si bat-o vina de toamna.... m-am facut prea filosoafa.... Oricum iubesc viata,barbatii si toamna.... la nebunie!

De ce iubim femeile...

"Iubim femeile pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie
care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au
fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi
dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti
decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu
miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe
buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor
mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada
drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu
raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.
Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate
servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat
sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci
ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate
treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se
laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca
nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri
porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe
care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli
complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza
si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui
artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru
subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din
fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare.
Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le
intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in
masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le
admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin
fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme
care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a
gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun „te
iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un
fel de compensa]ie. Pentru ca nu se masturbeaza.
Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere
reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti
dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si
tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat,
colectionand mici observatii si schitand subtile
nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu
cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru
ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu
trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le
innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le
termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si
inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca
pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu
induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa
de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii
femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si
albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici
suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac
dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in
filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord
in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat.
Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada
cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu
adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de
televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si
actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.
Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari
embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie.
Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului
dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau
porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla
Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in
reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in
mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune,
roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au
de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu
il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei
e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti
biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei,
pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din
ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra
se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai
in jurul lor." Mircea Cartarescu




  Nu am putut sa ma abtin sa nu public pe blogul meu aceste rinduri.Cit de frumos ne-a descris Cartarescu,cit de real. Dar mai este o fraza din aceasta carte care mi-a placut la nebunie...


"Numai pe ea o vreau pentru că numai pe ea o cunosc. Îi privesc, între coapse, "fluturele cu aripi lipite somnoros" şi ştiu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aş putea vedea şi atinge vreodată."


 - acum spune-ti a mai descris oare cineva atit de frumos,atit de neobisnuit zona intima a unei femei? - Nu cred,... Am citit multe carti,dar asa descriere nu am gasit nicaieri.Cred ca Cartarescu,chiar are o admiratie aparte fata de femei,o admiratie agreabila,o admiratie neobisnuita.Totusi nu e asa usor sa descrii asa frumos o femeie.


  Totusi... dupa ce in aceasta dimineata am finisat de citit aceasta carte,am o stare asa melancolica.E octombrie,e luni.. si e putin cam trist... Sunt o femeie obosita.... care in diminetile racoroase isi incalzeste sufletul cu cafea fierbinte si o tigara,sunt o femeie obosita,o femeie care incet incet se afunda in carti,fiindca acolo lumea e alta.Prefer sa fug de spectacolul vietii mele,si sa-l vad pe cel din carti.

 E trei octombrie..... e luni..... e trist.....

Vino, sa pot regasi drumul spre mine.

 " Niciodată nu putem judeca viaţa celorlaţi, pentru că fiecare îşi cunoaşte propria durere şi renunţare. Una este să crezi că eşti pe drumul cel bun şi alta e să crezi că drumul tău e unic" P.Coehlo
    E o dimineata placuta de toamna.Soarele e pe cer,dar e putin frig.E doar o obisnuita dimineata de toamna... e doar o obisnuita zi din viata mea.E o zi in care nebunia,durerea,pasiunea si melancolia imi predomina viata,mintea si sufletul.E doar o zi..... pe care daca as putea,as sterge-o din viata mea.Da,e o stare pe care am mai simtit-o,dar de care am obosit.Am obosit sa mai fiu eu,am obosit sa fiu alta,am obosit sa fii tu.
   
    Si e doar prostia noastra,mindria e mai presus ca sentimentul,neincrederea e mai presus decit curajul,si teama e presus ca dorinta.E prostia omenirii.De ce e totul atit de complicat? - deoarece suntem prosti,deoarece uitam sa luptam pentru dorinta inimii si pentru dorinta trupului.


   Si nu mai stiu  ce as vrea acum - sa fiu cu cineva sau fiu libera,sa ma inchid in mine sau te strig pe tine,sa cutreer o lume intreaga sau sa ma inchid in casa,sa te iubesc pe tine sau sa uit de existenta ta.Sa uit.... sa fiu lasa si sa fug departe,acolo unde nimeni nu o sa-mi cunoasca durerea.


   Nu mai vreau.... nu vreau pe nimeni,vreau doar singuratatea mea.Vreau linistea mea in care nimeni nu ma judeca si nimeni nu ma condamna pentru greseala mea,pentru faptul ca nu sunt destul de puternica ca sa renunt,ca sa uit..... 


  Sunt doar o fiinta.... sunt doar o femeie obosita de lupte.

Lasa-ma singur;as vea sa ma gindesc la tine.

  Stii,prin acest titlu,vreau sa citez gindul sufletului tau.Nu e nimic.... gresim cind noi,cind drumul.... Si nu uita : drumul barbatilor spre culmi este strajuit si de semafoare feminine.


  In acest tirziu de noapte imi vine o inspiratie pur barbateasca,o inspiratie care intr-o oarecare masura ma predomina,ma vrea,ma cere si ma dezbraca. Ma dezbraca de ginduri,de ratiune,de haine si de suflet.Si sunt goala in mijlocul sufletului tau,si sunt tirfa care ti-o trage direct in suflet! 
  Sunt atit de salbatica,de turbata si betiva incit as putea sa-ti imbat ratiune,sa-ti musc din trup si sa turbi,sa te duc in mijlocul salbaticii si sa te dau prada animalelor.
  Nu sunt nebuna,chiar de nu realizez undeva ce gindesc,nu sunt nebuna,ci doar iubesc barbatii cu sentimente turbate.Ei,barbatii,sunt niste animale,ce deseori femeile ii claseaza in familii diferite,pe unii ii compara cu stina,pe altii ii vad pe deal la pascut,iar pe altii ii vad in mijlocul padurii.
  Si totusi,barbatul e acel care te dezbraca de haine,de ratiune si de suflet.In sinea mea,ii iubesc la nebunie,dar in diverse moduri.
   Nebunia mea consta in faptul ca vreau prea mult,si uneori imi pare ca nu exista pe lume nici un barbat,care sa-mi poata oferi,tot ce vreau.Adesea barbatii cred ca ne multumim doar cu trupul lor,si suntem niste fiinte stupide care o sa continuam sa-i iubim doar pentru asta.Da... fiecare femeie vrea sa aiba un barbat care i-o trage bine,dar spre disperarea lor,in jur sunt atit de multi care iti pot oferi acest lucru,si imi permit sa afirm,ca niciodata o femeie nu va iubi un barbat doar pentru asta,fiindca noi femeile avem nevoie de afectiune,atentie si iubire,noi deasupra la toate,uneori iubim sa facem sex,alteori sa facem dragoste,cu aceesi persoana,adica putem fi turbate,putem fi pasionale,putem fi cuminti si unoeri sa ne prefacem virgine,dar un barbat niciodata nu va putea juca ca o femeie.Suntem fiinte mult prea elegante si individuale ca sa ne permitem sa traim fiecare zi in acelasi mod.
   
  Prostia unor barbati este ca cred ca toate femeile vor maritate.Corect,dar interpretari sunt diferite.Sunt femei proaste care vor maritate,si se marita cu primul care o cere,sau daca se primeste il i-a si fara ca el sa-si dea seama.Insa,aceste femei,imi permit sa spun,stupide nu isi dau o singura intrebare : Ce o sa faci cu el mai departe? E ok... l-ai insurat cu tine,si ce urmeaza?ce aveti in comun?oare te iubeste?oare iubesti tu?si dupa un an doi te intrebi : oare s-a meritat?Nu consta toata viata si viitorul nostru in acea rochie de mireasa.As fi ipocrita,daca as spune ca nu o vreau si eu.Da... o vreau,insa as putea sa renunt la ea,as putea sa renunt la stampila in pasaport si la toate obiceiurile,pentru un barbat care ... care m-ar face cu adevarat fericita si care va putea ucide umbra singuratatii pe vecie din sufletul meu. In asta consta viata in doi,in puterea de a-i da celui drag totul,ci nu in puterea unei femei de a aduce un barbat la starea civila.
  
  Si intr-un final,as vrea sa spun ca iubesc barbatul.... barbatul care stie sa respecte,sa ma iubeasca si sa ma doreasca.Insa un barbat care nu este decit frumos pare a fi un blestem ori o aberatie :)


P.S. LASA-MA SINGUR;AS VREA SA MA GINDESC LA TINE! 

nu mai exista

  E o zi frumoasa de primavara,e prima zi a lunii aprilie si e prima zi in care simt ca toata lumea imi apartine.Ma simt noua,dar e aceeasi dimineata... treziea... o tigara si o cafea,e aceeasi dimineata,iar sufletul ... sufletul prinde noi puteri si tinde sa lupte incontinuare.Si ce daca nu mai e nimeni in el? - Nu e nimeni,iar linistea s-a instalat din nou... mi-e bine.... si sunt fericita.
  Am trait un timp intr-o bulversatie totala,am luptat pentru nimic si ma gindesc adesea,cita prostie e in mintea omului! Cita prostie!!!!!! Si cit ma bucur ca nu am 18 ani si mi-am dat seama libertatea mea e mai frumoasa.Eu sunt mai frumoasa fara el. Si cel mai straniu e pentru mine usurinta din mine,usurinta de a trece peste toate fara nici un regret... fara nici o lacrima si fara nici o remuscare,mi-am dat seama ca libertatae mea launtrica e mai de pret ca orice.
  Si in aceasta dimineata imi ratacesc toti barbatii care i-am avut vreodata,si ma gindesc cite veti au trecut prin viata mea,si cit din viata mea a trecut prin viata lor.cineva spunea ca niciodata nu uitam pe nimeni care a trecut prin viata noastra,ci  continuam sa-i iubim intr-o oarecare masura.Si sunt de acord,ca fiecare a avut un rol in viata mea,din fiecare am invatat cite ceva,unul te-a invatat sa iubesti,altul te-a invatat suferinta,unul te-a facut femeie,altul cum sa fie femeie,unul te-a ruinat,altul te-a invatat sa te ridici,unul te-a invatat sa fii buna in pat,altul te-a invatat sa traiesti.... din fiecare invatam ceva.... Si niciodata oricare ar fi situatia,nu mi-am permis sa-i judec sau sa-i urasc,fiindaca de la fiecare am invatat.Uneori era prea dura lectia,dar am reusit sa o invat.Si fiecare imi este prieten azi,si nu dusman,si la oricare din ei daca as apela... stiu ca ma vor ajuta... Si sincer... nu e ushor sa-i ai pe toti prieteni,si nu e ushor sa inveti sa respecti o persoana,care cindva te-a dus pe drumul ce duce spre casa de nebuni,insa vorba veche "tot ce se face se face spre bine".


   Si azi.. mi-am dat seama ca nu am pierdut nimic,da chiar nimic,caci ajungi la un moment cind nu mai ai 18 ani,si vrei mult si mult... si daca cineva nu iti da renunti,asa.. pur si simplu.. ca iti dai seama ca nu are rost,iti dai seama ca deja esti femeie,esti deja o viitoare mama,si care deja gindesti ca o viitoare mama.Si ce poate fi mai frumos in viata unei femei daca nu un copil.Barbatii vin,se duc,iar copilul mereu iti va da un sens,iti va da putere ca sa mergi mai departe.


   Si in aceasta dimineata m-am bucurat de zimbetul sincer a unui copil si ce bucurie in suflet... fiindca ei iubesc sincer,te cuprind sincer,te saruta gingash si faptele lor e doar iubirea ,iubirea sincera.Si el se bucura din simplu motiv ca ii spui ca dintishorii lui stralucesc mai puternic ca soarele.. si el zimbeste ghidush,si iti arata dintishorii,iar tu te joci si ii spi ca te orbeshte,si el e atit de fericit... incit zimbeshte in continuu... e dulce... si e singura fiinta care te iubeste sincer.


  Si de azi,vreau sa fiu mai fericita ca niciodata,mai implinita ca niciodata,fiindca viata e asa scurta ca sa-mi permit sa fiu nefericita.Sunt libera acum... si pot sa fac orice... pot sa intorc lumea,sa cutreier lumea,sa iubesc toata lumea.... Sunt fericita ca traiesc......

Зачем хлопать дверью в доме, где нет стен?

  Turbaciune in miez de noapte.... E tirziu.... Si caut casa mea... Caut usa pe care vreau sa intru.... Caut... intru in mii de case,si nicidecum nu pot sta mult timp in niciuna..... De ce?.... Atita lume in jur,atitea sunt in jur,insa tu simti in suflet aceeasi singuratate....... Te retragi de orice suflare omeneasca,te inkizi in tine si nu mai crezi in nimik.
  In fiece dimineata te trezesti cu un nou asalt,iar in fiecare seara in mintea ta iti spui Atit. Si daca ratiunea ar predomina macar putin in stupiditatea noastra.... ce simplu ar fi...... 
  In fiece dimineata,deschizi o usa noua..... nu e usa noastra... e usa singuratatii.....
  Si in fiecare dimineata,imi dau seama ca imi iubesc singuratatea,si imi dau seama ca inka nu am gasit omul,care sa ma poata fura de la ea. 
  Realitate insa e prea fatarnica,incit uneori iti dai seama ca cei mai devotati iti sunt peretii care ii cladesti in jurul tau.
  Sunt clipe cind as striga tot ce simt,tot ce vreau.... Sunt clipe cind vreau sa fug de mine insumi.... Sunt clipe,care nu as mai vrea sa le traiesc...... 
  Asa sunt eu.... urasc si iubesc singuratatea...... 
 Si iar astept dimineata,ca sa ma trezesc cu mintea limpede.... sa beau o cafea.... si sa fumez...... multtttt..... ca sa ma ucid eu.... cu propria gindire........
   si iar sa ma trezesc... si sa-mi dau seama ca... : Toata lumea e la picioarele mele! Si nimeni..... nimeni niciodata nu imi sta in cale.....
  Fiindca ce vreau..... aceea si am.......

Eu... tu..... sau eu cu tine?

  Singuratatea... o data instalata in sufletele noastre,acolo si ramine... indiferent cine este in viatsa noastra,cine vine,cine se duce.... sufletul ranit,nu se mai vindeca.
  In apogeul nebunie,imi dau seama ca sunt un om timpit.Si cit stiu,o stiu pentru altii,nu si pentru mine. Nebunia singuratatii ne face mult prea posesivi,mult prea reci undeva si mult prea aprinsi altundeva. Cerem prea mult la un moment dat.... fara a ne da seama,daca cerem de unde trebuie.
   Si abia azi,fiind un om timpit,am realizat prea tirziu,mi-am dat seama ca Eu,sunt totaceeasi,ca azi nu ne leaga nimic,ci doar un asternut.Si atit. Si apoi urmeaza banala intrebare : vreau eu asta? Si ca orice om timpt,as spune macar si asta....... Sau.... mai exista vreo scapare? Exista o solutie cu care putem repara situatia? Nu cred.... si nici nu vreau sa cred...


    am obosit azi.... si nu vreau sa ma mai gindesc la nimik,nu vreau sa mai aud pe nimeni,si Doamne cit asi vrea acum sa-mi stergi memoria!!!!!!!! Cit asi vrea..... Si curge o lacrima agale.... si nu stiu de ce curge.... nu stiu..... nici motiv nu am...... dar.. de ce sa caut motiv cind uneori lucrurile vin de la sine?


   Atitea imi vin azi in cap..... si atit demult desfac cuvintele care mi le-ai spus....... si nu stiu cum sa gindesc,si daca trebuie sa ma gindesc la ele......  Traiesc..... supravetuiesc.... incerc sa ma ting de orice licar de viatsa.... si vreau sa cred in ceva,dar nu pot..... Vreau sa ma afund in singuratatea mea.... sa nu vad pe nimeni macar 3 zile...... sa nu aud pe nimeni,si sa nu mai stiu nimik de nimeni..... sunt obosita,si nu vreau sa cred.... nu vreau....


   Continua starea de turbaciune,de disconcentrare,de singuratate si de tupism...... Si stiu un singur lucru..... vreau pace..... liniste sufleteasca,dar cum se spune tot ce faci,o faci singur cu miinele tale... Ce pot sa mai reprosez cind eu sunt de vine? Nimik....


   Si nu mai vreau in final un singur lucru....... vreau sa stau in mijlokul Parisului,sa beau o ceasca de cafea.... sa fumez o tigara,si sa savurez singuratatea din jur......

azi

  Si la ce am ajuns azi? Ce am facut? Si unde am ramas? Si ce mai conteaza azi,cind in toata nebunia,continuu sa jok un spectacol fantastic,un spectacol,la care imi doresc la nebunie sa-i schimb sfirsitul.


 Nebunia e launtrica,si singuratatea isi are radacini adinci.... Si ce daca exista El? sau mai bine zis Ei? Caci un suflet de femeie,nu-l poate intelege decit Dumnezeu,doar Domnul,ci nu o alta femeie...


  Te trezesti in fiece zi cu stupida intrebare,daca inima ta va mai fi vreodata cum a fost? Daca isi va reveni vreodata si daca poate cineva sa o iubeasca? Si problema e in noi uneori.... vrem multe,dar nu reusim,de fiecare data sa rezistam....


 Si azi m-am trezit si m-am  gindit la mama,si mintea mea am intrebat-o " Mama.... oare o sa rezist? Oare o sa mai am vreodata suflet? Sau o sa ramin de azi inainte o catia( o su4ika) timpita si cu mii de pretentii fata de toata lumea? Ce va fi cu mine mama?????"


Azi,in toata nebunia,vreau sa beau,sa uit... ceea ce nimeni nu stie... sa beau,sa fumez si stau ascunsa de lume... am nevoie de singuratatea mea,prea mult mi-a tinut companie,ca sa o tradez acum...


Sunt o femeie nebuna,care azi.... nu mai stie ce vrea.....  Care,a asteptat,a asteptat... si acum cind are nu mai vrea..... nu mai iubire,vreau doar pasiune nebuna.... si atit... oricum nimeni nu mai iubeste azi... nimeni nu iubeste ochii,sufletul,ci doar trupul... Uneori,te simti ca o bucata de carne in gura lupului.... de fapt.... asta era acum multi ani.... acum ma simt,ca eu sunt lupul.... si eu maninc de unde vreau,cind vreau.... si cum vreau.... altceva nu vreau..... Sunt o catia turbata,care vreau sa musk si sa ucid,tot ce e in jur....
    AZI.... sunt nebuna.... poate putin obosita.... si mi-e dor de ea,de singuratatea mea,de linistea mea..... am obosit,vreau sa stau macar un pic eu cu mine.... si atit..... 




Singuratatea e o tirfa,care nu-ti reprosheaza niciodata ca esti egoist.....

Eu... o cafea..... si-o tigara....

Si ce mai conteaza azi?
-Tu,Eu... sau nimicul din noi...
Si ce mai conteaza azi? -
Daca nu mai suntem doi....


Si Doamne.... pustiul a ramas
Si,Mama,un nimic am ramas
Sunt obosita,iar noaptea devine un chin
Si fumez... pin ce simt in git un spin.
Si,Tata,acolo unde esti -
Spune-o ruga,ca sa ma trezesti.


Singuratate.... mi-e greu sa respir...
Incerc... incerc... sa rezist
Dar,Doamne... prea multi ani... prea mult
Si,Mama,as vrea sa-mi dai un sarut -
Si sa nu mai simt singuratatea...
Si sa nu mai simt pustiul.


Si noptile,Mama,par eterne
Iar sufletul,Mama,e un intuneric
Si dimineata e aceeasi -
Eu.... o cafea... si-o tigara....
Si ce mai conteaza ca in fiece zi -
Parca traiesc intr-o gara.


Da...Mama,casa noastra e o gara
Caci in fiece zi astept cineva sa apara...
Tu... El.... sau orcine....
Doar ca sa nu mai simt
Mirosul stupid al nimicului
Si urletul puternic al tacerii.


E un urlet puternic in mine,Mama...
Cit pot sa mai rezist fara nimeni???
Sunt prea multi ani,Mama...
De cind... Tu,singura acol,Eu.... aici.
Si doar in fiece zi,.. spre prostia mea
Sper ca toata durerea va disparea.


Sunt Mama,mai puternica decit orice animal...
Si ce naiba,daca sunt femeie???????
Trebuie sa rezist ca un cal
Sa uit de orice.... ce daca sunt femeie?
Stupizi sunt altii,cind cred ca tu esti ce timpit
Caci nici o clipa,in locul tau nu au trait.


Suntem femeii,Mama....
Care luptam.... doar ca sa rezistam...
Si ce mai conteaza ca sufletul e de rahat?
Trebuie sa rezistam.... -
Legea stupida a vietii...... 
Si vai!!!! - uitam sa traim....


Dar... ca orice om nebun
Speram la ceva mai bun....
Speram??? - sau nu... ceva subit...
Cind practic am uitat cit am iubit.
Si Mama... e iar... aproape dimineata....


Eu am sa dorm putin...
Miine va fi o noua zi....
Si-n gara mea vom fi iar trei... - 
Eu...... o cafea .... si o tigara......


                                                  Victoria Melnicenco....     8.01.2011

e doar o zi de luni....

  In dimineata aceasta m-am trezit cu o mare nedumerire... sunt singura sau libera? O simpla intrebare care imi farima capul si la care mi-e dificil sa gasesc un raspuns. Cum imi zica cineva... nu devii dependent de cafea si nu ai dureri de inima daca bei cafea o luna sau doua,ci dupa citiva ani,incepi sa iti dai seama ca nu poti fara macar o cafea pe zi... si tot peste citiva ani incepi sa iti dai seama ca daca faci un pic exces de cafea ai dureri de inima... sau chia pot aparea si spontan.La fel e si cu tigara,nu iti dai seama ca esti dependent de ea nici dupa o luna,nici dupa doua si nici dupa un an,si iti pare ca in orice moment poti sa il lasi,insa dupa 8-9 ani,cu mintea lucida iti dai seama ca esti dependent,dupa ce incepi sa fumezi cite un pachet,poate doua pe zi,doar atunci iti dai seama ca nu poti fara tigara,nu poti pur si simplu si nu intelegi de ce... poate si e ca nu vrei,sau poate chaiar dupa atita fumat,devine ceva necesar,asa cum e necesara apa si piinea,Dumezeu sa ma ierte ca vorbesc asa.... dar cred ca ajungi in unele zile,ca poti trai fara o bucata de piine,dar nu fara citeva tigari fumate.... Asa e si singurataea sau libertatea....ca inca nu stiu un raspuns sigur cum pot sa o numesc,mai intii vine ca o relaxare,ramii singur dupa multe zile de agitatie,iti place sa fii singur,savurezi singuratatea sau aceasta libertate.si n observi int-un an... ci cind se aduna multi ani,iti dai seama ca esti singur.. te simti singur si nu liber,caci liber poti sa fii si linga cineva si tot atit de fericit,dar cind esti singur esti la fel de trist,ca si cum ar fi singuratatea in doi.


  Nu o gasesc o definitie,sau e explicatie... de ce simt asta? Ca daca spui cuiva ca te simti singur,ti sar toti in cap,si iti zik ai prieteni,ai familie,ai ibertatea de a face tot ce vrei... cum poti sa spui ca esti singur? Si atunci incepi a raspunde doar stupid "Da.. da... da... ai dreptate" si te inchizi stupid in tine si nu mai vrei s acontinui nici un fel de discutie pe aceasta tema,fiindca fiecare isi simte singuratatea in feleul sau.Si cel mai stupid e ca multi dintre noi suntem singuri,dar e o crima pentru noi sa recunoastem,e mai simplu sa joci un teatru ieftin si sa te dai fericit! Doamne cit de stupid se priveste!!!!! Si fiecare dintre noi,nu ne dam seama ce stupid aratam,ca incercam toti sa ne ascundem,fara a avea curajul sa luptam deschis cu asta.Ce urit e ca exista fala asta intre noi,ca ce va crede El sau Ea,daca ne vede necajit,distrus,si uneori "mort". Doamne!!!!!!! e o tragedie,tre sa arat lumii ca sunt cel mai tare.... Da,arata-i intregii lumi ca esti tare,dar lasa si un moment pentru sufletul tau obosit.... lasa-i macar o clipa... ca cit de mult vrem sa ne aratam lumii vitejia,tot att demult ne distrugem eul nostru,si inca si mai mult ne naruim intr-un rahat mare,din care pe urma nu poti sa iesi,chiar daca vrei.Ne facem si noi de rahat,cu tot cu vitejia noastra.... Armonia vine din suflet si se citeste in ochi! Daca un om cu ochi tristi si cu cearcane,t-ar spune ca este fericit ca e singur l-ai crede?????? Cu siguranta nu!... atunci de ce atita ne prefacem si ne ascundem,dar nu gasim o cale sa facem aceasta armonie.... consulta un medic,citeste o carte psihologica,mergi la biserica,fa ceva,care sa te faca mai linistit... si doar atunci vei fi fericit.....


   Traiesti zi de zi singur... si auzi fraza... " va fi bine !" Cita stupiditate in ea,cind iti simti sufletul aproape mort,cind simti sufletul gol... Si iar se aud strigate "Fat-o ai prieteni !"... Da ... sunt... dar nimeni din ei nu-ti poate alina sufletul asa cum o face persoana iubita.... Cum poti sa spui unui om singur,ca este fericit ca este asa... ca e mai bine asa,decit cu ate probleme... da e mai bine... dar cu cit mai mult trece tipul te faci tot mai egoist si mai egoist....


   Nu e vorba ca nu poti trece peste asta... treci pe un timp,apoi iar revii in starea asta,apoi iar treci din nou si tot asa... Duci o lupta continua de supravetuire... pin ajungi intr-un moment cind nu te mai suporti... apoi incerci sa nu te mai gindesti la asta.... Da,esti tinar si plin de viata,dar numai un om,care a simtit,tot ce ai simtit tu,te va putea intelege restul - iti va spune ca esti timpit.... Cum te-ai simti sa vii ani intregi acasa,si sa nu te astepte nimeni... cum te-ai simti cind ai vrea sa fii cuprins doar.... si ani de-a rindul sa nu aiba cine te cuprinde..... Si te tii tare... si la un moment te arunci in bratele mamei si ii spui "Mama,mi-e sila sa mai traiesc"... si ea disperata te cuprinde si incepe sa plinga si isi da seama,ca ea ca mama,nu a inteles asta,dar cum vrei sa te mai inteleaga un strain,si chiar un prieten????????? Si plingi in bratele mamei,si tot parca vrei sa-i arati si ei ca esti puternic,incerci sa te smulgi si sa-i arati ca ai sa treci si peste asta,orice ar fi.


   E poate un naufragiu... un naufragiu sufletesc.... dar ti-e sila de tine,si uiti si sa mai lupti... deja nici nu mai vrei. Incepi sa urasti perechile,poate sa nu le urasti,dar sa-ti fie greu sa le privesti,ti-e greu sa privesti doi oameni care se saruta,a televizor eviti sa privesti fime de dragoste,si imediat sa eviti scenele tandre de dragoste,fiindca pur si simplu,uiti cind ai facut ultima oara dragoste.Si uneori iti pare ca ai sa intri intr-un bar sau restaurant,si vor fi si locuri pentru singurati si pentru perechi,asa cum sunt si locurile pentru fumatori si nefumatori.Da,te duci la distractii,dar incep sa te plictiseasca si ele,bei si te ditrezi ca nebunul,fara sa mai numeri cit ai baut.... sa dansezi turbat ca sa-ti descarci trupul de toata energia.... si ajungi acasa... te trintesti in pat istovit... dar tot cu gindul,ca daca ar fi acum cineva linga mine m-as simti mai bine..... Te obosesti de tot la un moment dat,de cunostinte fara de sfirsit,cu o multime de timpiti si ratati,la fel ca si sufletul din tine uneori.


  Apoi te trezesti intr-o dimineata,cu scopuri noi,cu dorinte noi si planuri ursiase.... si lupti si te simti fericit,pin ce sufletul nu mai suporta spectacolul stupid.....


 E nasoala situatia.... dar in imaginatia cuiva asta e libertatea,cind intr-adevar e singuratatea.....