Era spre seara,cind am auzit un sunet straniu... am iesit in graba afara.... si... te-am vazut pe tine... parca fericit,parca ostenit.... dar plin de pasiune.... privirea ta ma imbratisha si soapta ta,ma facea sa inteleg ca ti-am lipsit.De ce si iar de ce? - mii de intrebari la care incercai sa dai un raspuns,iar eu strigam ca nebuna ca nu am nevoie ca nu ma intereseaza,ca nu mai conteaza.Tot ce mai conta pentru mine in acel moment era faptul ca ai venit.
Nu pot sa mint,dar in acel moment atitea ginduri ma bintuiam,iar inima fugea disperata prin aceste ginduri si nu stiam ce sa fac.. - sa te cred.. sa te alung... sa te string in brate sau sa te sarut nebuneste.. Si totusi.... Dorinta inimii e sfinta....
Nebunia ma cuprindea... dorul de tine ma nimicea.. si m-am lasat amagita..... am preferat sa nu aud nici o explicatie,ci doar sa savurez din tine,fara nici un regret. Ne-am asezat intr-o cafenea,la geam,era o incapere mica,dar comfortabila.. incercam sa ma concentrez,dar muzica ce predomina ma facea sa ma gindesc numai la nebunii....
- Mi-ai lipsit... imi spuse El,dar nu am stiut ce sa-i raspund.Da,nebunia dorului predomina in mine mai mult ca niciodata,insa mintea mea stupida nu ma lasa sa-i spun.
- Stiu... am raspuns sec.
De unde stiam? Nu stiam nimic,ci doar am sperat ca i-a fost dor. Deodata mina lui a alunecat pe ochii mei obositi... pe orazul meu care abia mai zimbea.. pe gura mea care atita timp o astepta pe a ta,si... ai indraznit... mai sarutat pasional,incit am uitat sa si mai vorbesc.Imi gind imi alergau mii de imagini,cum te sarut..... cum te am.... cum..... cum suntem doar noi doi in zorii zilei,inca plini de iubire si neobositi.
Te-am lasat sa faci ce vrei.... A fost prima noapte in care nu am mai stiut sa ma controlez .... Si buzele tale nebune alergau pe trupul meu nesatul de tine.... si bratele tale ma cuprindeau din ce in ce mai mult de parca se temeau ca nu or sa ma ma vada niciodata... si capul tau.. cauta pieptul meu.... si mi-ai spus atunci - "Cind stau la pieptul tau nu ma mai intereseaza nimic in lumea asta.... E pieptul femeii mele iubite,e pieptul in care-mi regasesc linistea"
Si cum dimineata... beau o cafea cu o nostalgie nebuna,si am povestit intregii lumi ce am visat..... si nu-mi ramie decit sa sper ca visul va deveni realitate...... foarte curind.....
суббота, 18 декабря 2010 г.
воскресенье, 12 декабря 2010 г.
Decembre...
Te uita cum trece decembre... cum trece o zi... cum vine Craciubul... Revelionul... si apoi incepe tot aceeasi.... aceleasi dimineti.... aceleasi seri... aceeasi singuratate.Sau poate gresesc?Poate si pina miine e mult? Poate miine se schimba viatsa mea radical?Poate de miine se incepe o noua viatsa? O mie de poate.... dar ce fac eu ca sa fie mai bine? Ca sa schimb ceva?.... Fac... mult efort depun.... insa ce fac nu duce la nimic... nu iese nimic din ce incerc sa fac.
Si acum.. intr-un moment de dezechlibru,intr-un moment cind sufletul urla,cind inima e turbata si cind singuratate isi iesa din fire imi dau seama ca sunt deja o femeie care traieste fara nici o speranta,nu imi permit nici sa mai sper si nici sa mai visez.Nu imi permit... sunt prea puternica ca sa mai cred in vise.... si prea obosita ca sa mai cred in speranta.
Agale,cu sufletul ingenuncheat incer macar sa-l fac sa supravetuiasca,ca desi traieste fara credinta,macar sa mai ramie putin viu.Sunt cea mai puternica femeie cu cel mai decazut suflet..... Da... poti fi puternic mult timp,poti sa joci un teatru spectaculos multi ani... fara ca cineva sa banuiasca ceva,poti... insa la un moment dat.... incerci sa te ascunzi de toti,incepi sa te obosesti de acest teatru... sa te obosesti de singuratate.... sa te obosesti de lume... si chiar de tine.....
Ce poti sa mai schimbi in tine? - Nimic... cind esti aproape un om perfect iti este greu sa mai vezi ce mai poti schimba? Si a ce naiba sa schimb? Merita cineva mai multa daruire decit propriul EU? - Nu merita.... fiindca numai un om decazut si destul de slab fuge de o femeie puternica...
Pentru mine speranta e ca un bici,ca parca de fiecare data cind il vrei,el vine si te biciueste.... asa e si speranta mea... de cite ori ajung la ea..... - biciuieste.... Atunci de ce as mai spera? De ce nu as trai fara ea..... ? E simplu.... Traiesti ca un om lipsit de viata... Si ce naiba mai conteaza? Care e rostul? Tot singuratatea te cuprirnde... si ce?.. e mai bine cu ea.... macar nu te deranjeaza nimeni...
Mi-e sila sa tin fruntea ridicata cind simt ca as lasa-o sa se sprijine obosita pe pieptul cuiva... Mi-e sila de zimbetul ce cu greu se intinde pe buzele reci... privirea ca cauta zadarnic reflexia unui licar absent in oglinda trista ... nu-mi recunosc palmele ce mingie tremurind un chip ce nu-l simt al meu.... nu recunosc atingerea,iubirea... afectiunea......ma dor umerii de cit de tare au cazut si ii simt grei... prea incarcati.... prea obositi.
Mi-e sila de lume..... de multa lume.... mi-e sila de ginduri si de singuratate.... mi-e sila de tine..... Nu am vrut decit sa stau la pieptul tau si sa uit de toata lumea..... Nu am vrut decit sa fiu un om.... o femeie slaba..... nu am vrut decit sa ma simt FEMEIE....
Si acum.. intr-un moment de dezechlibru,intr-un moment cind sufletul urla,cind inima e turbata si cind singuratate isi iesa din fire imi dau seama ca sunt deja o femeie care traieste fara nici o speranta,nu imi permit nici sa mai sper si nici sa mai visez.Nu imi permit... sunt prea puternica ca sa mai cred in vise.... si prea obosita ca sa mai cred in speranta.
Agale,cu sufletul ingenuncheat incer macar sa-l fac sa supravetuiasca,ca desi traieste fara credinta,macar sa mai ramie putin viu.Sunt cea mai puternica femeie cu cel mai decazut suflet..... Da... poti fi puternic mult timp,poti sa joci un teatru spectaculos multi ani... fara ca cineva sa banuiasca ceva,poti... insa la un moment dat.... incerci sa te ascunzi de toti,incepi sa te obosesti de acest teatru... sa te obosesti de singuratate.... sa te obosesti de lume... si chiar de tine.....
Ce poti sa mai schimbi in tine? - Nimic... cind esti aproape un om perfect iti este greu sa mai vezi ce mai poti schimba? Si a ce naiba sa schimb? Merita cineva mai multa daruire decit propriul EU? - Nu merita.... fiindca numai un om decazut si destul de slab fuge de o femeie puternica...
Pentru mine speranta e ca un bici,ca parca de fiecare data cind il vrei,el vine si te biciueste.... asa e si speranta mea... de cite ori ajung la ea..... - biciuieste.... Atunci de ce as mai spera? De ce nu as trai fara ea..... ? E simplu.... Traiesti ca un om lipsit de viata... Si ce naiba mai conteaza? Care e rostul? Tot singuratatea te cuprirnde... si ce?.. e mai bine cu ea.... macar nu te deranjeaza nimeni...
Mi-e sila sa tin fruntea ridicata cind simt ca as lasa-o sa se sprijine obosita pe pieptul cuiva... Mi-e sila de zimbetul ce cu greu se intinde pe buzele reci... privirea ca cauta zadarnic reflexia unui licar absent in oglinda trista ... nu-mi recunosc palmele ce mingie tremurind un chip ce nu-l simt al meu.... nu recunosc atingerea,iubirea... afectiunea......ma dor umerii de cit de tare au cazut si ii simt grei... prea incarcati.... prea obositi.
Mi-e sila de lume..... de multa lume.... mi-e sila de ginduri si de singuratate.... mi-e sila de tine..... Nu am vrut decit sa stau la pieptul tau si sa uit de toata lumea..... Nu am vrut decit sa fiu un om.... o femeie slaba..... nu am vrut decit sa ma simt FEMEIE....
суббота, 4 декабря 2010 г.
si ploua... si ninge.... si iar ploua....
Si ploua... si iar ninge,,,, si iar ploua.... si e frig... si e trist.... e doar singuratate..... N-am nevoie de nici un sprijin si de nici o compatimire,ca desi sunt atit de decazuta,ma simt totusi asa de puternica,caci sunt singurul om care traieste fara speranta,asa scria Cioran... asa simt si eu azi.... Ma simt,indiferent de toate cea mai puternica femeie....
Si ploua,si toate aceste picaturi,sunt doar lacrimi ... lacrimi ale cerului.... Lacrimi - un cuvint usor de definit,ar greu inteles de altii.Simt trupul strapuns de mii de amintiri,gindul strapuns de clipe frumase,dar de mult uitate... Mai au de curs,Doamne din ochii mei multe ape? Strig fericirea,dar vad ca e prea fericita pentru a auzi si chemarea mea.Nebunesc...si ar trebui cumva sa ma lecuiesc,dar nu gasesc eacul iubirii.Imi simt ochii foarte obositi,simt ca fericirea e prea departe de mine,dar totusi..... aproape,tare aproape,si incerc sa ma tirasc spre ea,dar nu stiu daca voi reusi sa o ajung.Am pornit pe un drum plin de vise,cresteam pina in cer cu aripile iubirii si cai de mii de ani treceau in tot atitea vise.Mereu imi cautam refugiul intr-o lume potrivita cu mine - in lumea cugetarii si a poeziei.Iubind,treceam pe linga moarte pentru a pasi si a cauta cararile care fac legatura dintre visare si realitate.Eu nu incerc doar sa scriu o carte,ci am suferit-o rupta din mine,fiecare fila traita cu suferinta patrunzatoare incit nu exista nici un cuvint care sa o poata trata cu atita realitate.Sufletul meu e pustiu,incerc sa cint cu el cind e trist si sa dansez cu el cind se simte singur si ne intarim printr-o melodie de iubire,care poate chiar ne ucide si mai tare,dar e o simtire ce ne invaluie,ce ne face sa simtim durerea si mai aproape de inima,dar e o durere pe care nu o poti evita si nici ascunde.Iubirea e un sentiment despre care nu se vorbeste,ci doar se simte;iubirea adevarata nu asteapta nimic in schimb;iubirea e o suferinta.
Cugetind asupra tuturor,asupra clipelor ce trec pe nesimtite imi dau seama ca viata nu e decit un vis mi-am dat seama,ca eu nu traiesc pe acest pamint,ci doar exist.Acum cind simt ca visul etern e aproape pasesc prin lumea pustie si simt cum fiecare pas este udat de lacrimile din ochii mei,pasesc pe unde am pasit de atitea ori si mi se pare ca nu am mai fost niciodata pe aici.Fiecare pas parca ma striga sa ma opresc,sa ma intorc in lumea,sa incerc sa gasesc ceea ce mi se pare demult pierdut.
Da,dragostea doare multsi amintirele ce ne leaga de ea pina la urma ne despart de viata paminteasca.Dar in aceasta viata,cum ar fi ea frumasa sau urita,fericita sau nefericita..- noi avem timp pentru toate.Sa iubim si sa urim,sa regretam ca am gresit pentru a gresi din nou,sa ne facem iluzii pentru ca mai tirziu sa rascolim prin cenusa lor,sa ne facem prieteni,ca mai tirziu sa-i pierdem.Avem timp pentru toate,nu evem timp doar pentru putina tandrete.Avem de invatat multe,dar cel mai important trebuie sa invatam sa iubim ca sa putem fi iubiti.
Acum,dupa o mica cugetare incerc sa-mi dau seama de ce sunt puternica? - Pentru ca traiesc fara spaeranta? - Pentru ca am iubit cu adevarat? - Pentru ca stiu,si razbat in siguratate? - Sau pentru ca doar incerc sa infrunt viata.... Nu stiu.... stiu doar ca la moment traiesc in singuratate,fara iubire,fara cadura si fara speranta..... nu stiu cu cine voi trai miine ..- cu iubirea sau singuratatea,dar stiu.... ca sunt om si traiesc.... sunt om si gresesc!
Si ploua,si toate aceste picaturi,sunt doar lacrimi ... lacrimi ale cerului.... Lacrimi - un cuvint usor de definit,ar greu inteles de altii.Simt trupul strapuns de mii de amintiri,gindul strapuns de clipe frumase,dar de mult uitate... Mai au de curs,Doamne din ochii mei multe ape? Strig fericirea,dar vad ca e prea fericita pentru a auzi si chemarea mea.Nebunesc...si ar trebui cumva sa ma lecuiesc,dar nu gasesc eacul iubirii.Imi simt ochii foarte obositi,simt ca fericirea e prea departe de mine,dar totusi..... aproape,tare aproape,si incerc sa ma tirasc spre ea,dar nu stiu daca voi reusi sa o ajung.Am pornit pe un drum plin de vise,cresteam pina in cer cu aripile iubirii si cai de mii de ani treceau in tot atitea vise.Mereu imi cautam refugiul intr-o lume potrivita cu mine - in lumea cugetarii si a poeziei.Iubind,treceam pe linga moarte pentru a pasi si a cauta cararile care fac legatura dintre visare si realitate.Eu nu incerc doar sa scriu o carte,ci am suferit-o rupta din mine,fiecare fila traita cu suferinta patrunzatoare incit nu exista nici un cuvint care sa o poata trata cu atita realitate.Sufletul meu e pustiu,incerc sa cint cu el cind e trist si sa dansez cu el cind se simte singur si ne intarim printr-o melodie de iubire,care poate chiar ne ucide si mai tare,dar e o simtire ce ne invaluie,ce ne face sa simtim durerea si mai aproape de inima,dar e o durere pe care nu o poti evita si nici ascunde.Iubirea e un sentiment despre care nu se vorbeste,ci doar se simte;iubirea adevarata nu asteapta nimic in schimb;iubirea e o suferinta.
Cugetind asupra tuturor,asupra clipelor ce trec pe nesimtite imi dau seama ca viata nu e decit un vis mi-am dat seama,ca eu nu traiesc pe acest pamint,ci doar exist.Acum cind simt ca visul etern e aproape pasesc prin lumea pustie si simt cum fiecare pas este udat de lacrimile din ochii mei,pasesc pe unde am pasit de atitea ori si mi se pare ca nu am mai fost niciodata pe aici.Fiecare pas parca ma striga sa ma opresc,sa ma intorc in lumea,sa incerc sa gasesc ceea ce mi se pare demult pierdut.
Da,dragostea doare multsi amintirele ce ne leaga de ea pina la urma ne despart de viata paminteasca.Dar in aceasta viata,cum ar fi ea frumasa sau urita,fericita sau nefericita..- noi avem timp pentru toate.Sa iubim si sa urim,sa regretam ca am gresit pentru a gresi din nou,sa ne facem iluzii pentru ca mai tirziu sa rascolim prin cenusa lor,sa ne facem prieteni,ca mai tirziu sa-i pierdem.Avem timp pentru toate,nu evem timp doar pentru putina tandrete.Avem de invatat multe,dar cel mai important trebuie sa invatam sa iubim ca sa putem fi iubiti.
Acum,dupa o mica cugetare incerc sa-mi dau seama de ce sunt puternica? - Pentru ca traiesc fara spaeranta? - Pentru ca am iubit cu adevarat? - Pentru ca stiu,si razbat in siguratate? - Sau pentru ca doar incerc sa infrunt viata.... Nu stiu.... stiu doar ca la moment traiesc in singuratate,fara iubire,fara cadura si fara speranta..... nu stiu cu cine voi trai miine ..- cu iubirea sau singuratatea,dar stiu.... ca sunt om si traiesc.... sunt om si gresesc!
Подписаться на:
Сообщения (Atom)