Зачем хлопать дверью в доме, где нет стен?

  Turbaciune in miez de noapte.... E tirziu.... Si caut casa mea... Caut usa pe care vreau sa intru.... Caut... intru in mii de case,si nicidecum nu pot sta mult timp in niciuna..... De ce?.... Atita lume in jur,atitea sunt in jur,insa tu simti in suflet aceeasi singuratate....... Te retragi de orice suflare omeneasca,te inkizi in tine si nu mai crezi in nimik.
  In fiece dimineata te trezesti cu un nou asalt,iar in fiecare seara in mintea ta iti spui Atit. Si daca ratiunea ar predomina macar putin in stupiditatea noastra.... ce simplu ar fi...... 
  In fiece dimineata,deschizi o usa noua..... nu e usa noastra... e usa singuratatii.....
  Si in fiecare dimineata,imi dau seama ca imi iubesc singuratatea,si imi dau seama ca inka nu am gasit omul,care sa ma poata fura de la ea. 
  Realitate insa e prea fatarnica,incit uneori iti dai seama ca cei mai devotati iti sunt peretii care ii cladesti in jurul tau.
  Sunt clipe cind as striga tot ce simt,tot ce vreau.... Sunt clipe cind vreau sa fug de mine insumi.... Sunt clipe,care nu as mai vrea sa le traiesc...... 
  Asa sunt eu.... urasc si iubesc singuratatea...... 
 Si iar astept dimineata,ca sa ma trezesc cu mintea limpede.... sa beau o cafea.... si sa fumez...... multtttt..... ca sa ma ucid eu.... cu propria gindire........
   si iar sa ma trezesc... si sa-mi dau seama ca... : Toata lumea e la picioarele mele! Si nimeni..... nimeni niciodata nu imi sta in cale.....
  Fiindca ce vreau..... aceea si am.......

Eu... tu..... sau eu cu tine?

  Singuratatea... o data instalata in sufletele noastre,acolo si ramine... indiferent cine este in viatsa noastra,cine vine,cine se duce.... sufletul ranit,nu se mai vindeca.
  In apogeul nebunie,imi dau seama ca sunt un om timpit.Si cit stiu,o stiu pentru altii,nu si pentru mine. Nebunia singuratatii ne face mult prea posesivi,mult prea reci undeva si mult prea aprinsi altundeva. Cerem prea mult la un moment dat.... fara a ne da seama,daca cerem de unde trebuie.
   Si abia azi,fiind un om timpit,am realizat prea tirziu,mi-am dat seama ca Eu,sunt totaceeasi,ca azi nu ne leaga nimic,ci doar un asternut.Si atit. Si apoi urmeaza banala intrebare : vreau eu asta? Si ca orice om timpt,as spune macar si asta....... Sau.... mai exista vreo scapare? Exista o solutie cu care putem repara situatia? Nu cred.... si nici nu vreau sa cred...


    am obosit azi.... si nu vreau sa ma mai gindesc la nimik,nu vreau sa mai aud pe nimeni,si Doamne cit asi vrea acum sa-mi stergi memoria!!!!!!!! Cit asi vrea..... Si curge o lacrima agale.... si nu stiu de ce curge.... nu stiu..... nici motiv nu am...... dar.. de ce sa caut motiv cind uneori lucrurile vin de la sine?


   Atitea imi vin azi in cap..... si atit demult desfac cuvintele care mi le-ai spus....... si nu stiu cum sa gindesc,si daca trebuie sa ma gindesc la ele......  Traiesc..... supravetuiesc.... incerc sa ma ting de orice licar de viatsa.... si vreau sa cred in ceva,dar nu pot..... Vreau sa ma afund in singuratatea mea.... sa nu vad pe nimeni macar 3 zile...... sa nu aud pe nimeni,si sa nu mai stiu nimik de nimeni..... sunt obosita,si nu vreau sa cred.... nu vreau....


   Continua starea de turbaciune,de disconcentrare,de singuratate si de tupism...... Si stiu un singur lucru..... vreau pace..... liniste sufleteasca,dar cum se spune tot ce faci,o faci singur cu miinele tale... Ce pot sa mai reprosez cind eu sunt de vine? Nimik....


   Si nu mai vreau in final un singur lucru....... vreau sa stau in mijlokul Parisului,sa beau o ceasca de cafea.... sa fumez o tigara,si sa savurez singuratatea din jur......