E duminca.... si e sfirsit de luna....

   E dumiica.. e sfirsit de luna.... e sfirsitul unei luni,e sfirsitul unei zile... si poate e sfirsitul unui suflet obosit.
  Dimineata m-am trezit cu o melancolie in suflet.... e o dimineata ca toate celelate.. imi fac o cafea,ii savurez mirosul si o beau cu placere.Deschid calculatorul si ... si privesc ce mai face lumea. Ma intereseaza acest lucru???????? - Nu cred,o fac in primul rind din obisnuita,apoi din plictiseala,apoi .. apoi o fac.. deoarece nu am cu cine sa vorbesc,asa stind in fata calculatorului nu ma simt singura,chiar daca pe ecran vad doar poze si diverse aiureli... dar asta e lumea diminetii mele... asta e lumea mea... nu am cu cine savura cafeau... nu am cui face aceasta cafea... si nu am bratele tale... ca sa ma trezesc impaturita in ele..... 
   Azi simt o durere tmpita in suflet,am obosit ... pur si simplu am obosit.... sa fiu tare.. sa hranesc speranta si sa retin lacrima.. atunci cind imi explodeaza din ochi.O sterg fara sa vreau,si imi ziv "Nu trebuie!Tre sa fii tare!" Dar am obosit sa imi repet in mine aceste cuvinte,am obosit sa le aud din gura cuiva.... Incerc sa alerg spre Dumnezeu,sa ma rog,sa ii spun ce simt.. stiu ca el doar ma asculta si nu imi spune "Va fi bine!Va veni si fericirea ta!" Stiu ca El doar asculta si ma aude..... Mi-e sila... chiar si de mine... vreau sa cred... dar si speranta e aproape moarta... Stiu ca poate va fi bine,dar nu pot fi sigura de acest lucru..... Doar undeva... incerc sa mai sper... fara sa mai vorbesc cu cineva si fara a mai crede in cineva.
   Nu cer mult... vreau doar sa iubesc ... sa traiesc... sa fiu fericita......vreau doar sa am bratele tale...